Guvernul a decis cum se va suspenda permisul de conducere pentru neplata amenzilor

Guvernul a decis modul în care se va suspenda permisul de conducere pentru cei care nu plătesc la timp amenzile de circulație pe care le primesc. Legea fusese adoptată, însă nu și regulile pe baza cărora se va aplica. Pe scurt, înainte să rămână fără drept de a conduce, românii vor primi o somație de plată.

Guvernul a aprobat joi, prin hotărâre, normele metodologice de aplicare a prevederilor articolului XVII din OUG nr. 7/2026, stabilind cadrul procedural necesar pentru punerea în aplicare a măsurii de suspendare a exercitării dreptului de a conduce în cazul neachitării amenzilor contravenţionale pentru încălcarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice.

Potrivit unui comunicat al Executivului, au fost reglementate responsabilităţile autorităţilor fiscale locale, ale Ministerului Finanţelor şi ale Ministerului Afacerilor Interne, precum şi mecanismul de schimb automat de date dintre sistemele informatice ale acestora, necesar pentru aplicarea, modificarea, revocarea şi încetarea măsurii de suspendare a dreptului de a conduce.

„Potrivit actului normativ, organele fiscale locale înregistrează în evidenţa fiscală amenzile contravenţionale rămase definitive şi transmit contribuabilului, în termen de cel mult 30 de zile, o somaţie de plată. Documentul va cuprinde informaţii privind cuantumul obligaţiei de plată, suma rămasă neachitată, termenul de 90 de zile acordat pentru achitare, precum şi data de la care începe şi data la care încetează suspendarea dreptului de a conduce în cazul neplăţii amenzii”, se arată în comunicat.

În situaţia în care obligaţia de plată nu este achitată integral în termen de 90 de zile de la comunicarea procesului-verbal de contravenţie, organul fiscal local stabileşte perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, precizează sursa citată.

 

„Durata suspendării se calculează proporţional cu suma neachitată, respectiv o zi de suspendare pentru fiecare 50 de lei neachitaţi, fără luarea în considerare a fracţiilor de zi. Suspendarea începe la ora 00:00 a celei de-a treia zile lucrătoare după expirarea termenului de 90 de zile şi încetează la ora 24:00 a ultimei zile stabilite.Pentru garantarea dreptului de acces la justiţie şi a dreptului la un proces echitabil, normele prevăd că termenul de 90 de zile se suspendă pe perioada în care executarea amenzii este suspendată ca urmare a formulării unei plângeri contravenţionale, în condiţiile legii. Astfel, măsura suspendării dreptului de a conduce nu poate fi aplicată înainte de soluţionarea definitivă a cauzei”, a explicat Guvernul.

 

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More