Grigore Gherman, Radu Ille şi Celia la Zilele Orasului Flamanzi
Zile de sărbătoare şi în oraşul Flămânzi unde Primăria şi Consiliul Local organizează pe 19 şi 20 august manifestări culturale şi artistice în cadrul unei noi ediţii a Zilelor Oraşului Flămânzi.
Sâmbătăt în sala Consiliului Local, este programat un simpozion la care vor participa oamenii de afaceri din Flămânzi precum şi cei care s-au născut în această localitate dar care au afaceri în alte oraşe din România. De la ora 19.00 tinerii sunt invitaţi la Noaptea tineretului, un concert susținut de Nineka, Soulman şi MCDJ_M. Duminică, 20 august, la ora 15.00 începe „Hora Satului”, programul artistic fiind deschis de ansamblul folcloric din Havîrna, Ansamblul Folcloric „Trei generații” din Flămânzi. Îi vor încânta pe cei prezenţi interpreții de muzică populară Versavia Vecliuc, Grigore Gherman, Constantin Bahrin, Marius Zgâianu, Laura Haidău și Radu Ille. Seara se va închei cu un recital al Celiei și un spectacol de artificii.