Grav accident de circulație la Frumușica. Două persoane au fost rănite

0 1.331

Două persoane, o femeie de 49 de ani și un bărbat de 44 de ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier ce s-a produs noaptea trecută, în zona localității Frumușica. În eveniment a fost implicat un singur autoturism.

 

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi, cu o autospecială de stingere, dotată cu modul de descarcerare și o ambulanță SAJ.

 

Pompierii au găsit mașina răsturnată pe plafon, iar cele două persoane erau ieșite din interior. Acestea au fost preluate de ambulanța SAJ și transportate la Unitatea de Primiri Urgențe Botoșani.

 

simio cosma

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor.

Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Botoșani recomandă conducătorilor auto să dea dovadă de prudență la volan, să respecte toate regulile de circulație pentru propria lor siguranță, dar și a celorlalți participanți la trafic.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata