Gradația de merit va fi înlocuită cu premiul pentru stimularea performanței
În loc de gradație de merit, profesorii ar putea să primească premiu pentru stimularea performanței. Concret, proiectul legii salarizării – document consultat de Edupedu.ro – prevede că gradația de merit și sporul de performanță academică vor fi înlocuite cu premiul pentru stimularea performanței.
Noua lege a salarizării va intra în vigoare la 1 iulie 2027, după cum se arată în nota de fundamentare a proiectului: „În privința intrării în vigoare a legii, se prevede că actul normativ intră în vigoare la data de 1 iulie 2027, pentru toate categoriile de personal bugetar, precum și faptul că, la data intrării în vigoare valoarea de referință este de 4.325 lei.
„Gradația de merit și sporul de performanță academică au fost înlocuite cu premiul pentru stimularea performanței prevăzut de noua lege”, conform notei de fundamentare a proiectului.
Documentul stabilește că ordonatorii de credite pot acorda, trimestrial, semestrial sau anual, după caz, premii de performanță personalului care a realizat sau a participat direct la obținerea unor rezultate deosebite în activitatea instituției.
Conform sursei citate, valoarea individuală a premiului de performanță nu poate fi mai mică de 10% sau mai mare de 20% din salariul de bază.







