FOTO – VIDEO : Botosanenii se pot relaxa la piscina si SPA-ul de la Parcul de Agrement Cornisa
Botoşănenii se pot relaxa şi distra la piscinile interiorare şi SPA-ul din Parcul Regional de Agrement Turistic și Sportiv Cornișa. Azi pentru prima dată aceştia au avut acces în interiorul complexului. Deschiderea oficială a fost programată pentru ora 14.00 însă nerăbdarea unora a fost mai mare şi au venit mai devreme. După o oră de la deschidere au venit la piscină aproximativ 20 de persoane, iar Eugen Țurcanu, directorul DSPSA Botoșani, se așteaptă ca în această seară, mâine seară și în week-end-ul viitor, să vină mulți botoșăneni. În cazul în care în complex vor fi mai mult de 200 de persoane, accesul va fi restricționat.Cei care au venit, s-au arătat încântați de cum arată complexul și de apa caldă, temperatura fiind de 28 de grade. „În decembrie, când s-a dat drumul, nu am știut, am aflat după o zi, două. Cred că o să fie foarte bine. Mulți botoșăneni, chiar eu, mă duceam la piscine pe la Suceava, la Cacica duminica, în weekend. Va fi foarte bine pentru botoșăneni. Păcat că nu a fost mai repede. Cred că începutul este bun”, a spus primul botoşănean ce a venit la Cornişa.
VIDEO
A venit la piscinile de la Cornişa şi primarul Cătălin Flutur, care a preferat să achite contravaloarea unui bilet. „Este al treilea obiectiv important pe care astăzi il dăm publicului larg spre utilizare. Este un moment de satisfacție clar pentru ceea ce se întâmpla la Botoșani. Este un lucru așteptat de botoșăneni de mult timp. Am încercat să facem un lucru unic. Prin suprafața mare a parcului și prin tot ce înseamnă obiective pe care le avem aici, este pe departe cel mai mare și cel mai complet din țară și sperăm că își va merita în timp, investiția care s-a făcut aici”, a declarat Cătălin Flutur.
VIDEO
Programul la Parcul de Agrement este zilnic de la ora 10.00 la 22.00 iar tarifele încep de la 20 de lei pentru trei ore și ajung la 50 de lei pentru o zi.
Pentru copii, în intervalul orar 10.00 – 13.00, de luni până vineri, tariful este 15 lei şi 20 de lei pentru adulţi. Pentru trei ore de luni până duminică, între orele 13.00-22.00, copiii vor plăti 25 de lei, iar adulţii 30 de lei. Cei care vor dori să stea la bazine o zi întreagă, în cursul săptămânii, vor achita 30 de lei (copii) şi 40 de lei (adulţi). În zilele de sâmbătă, duminică sau sărbători legale, copiii vor scoate din buzunar pentru o zi de bălăceală 35 de lei, iar adulţii 50 de lei. La saună se plăteşte 10 lei în timpul săptămânii, pentru persoanele care au achiziţionat un bilet de intrare la piscină, respectiv 15 lei în weekend şi sărbătorile legale, în timp ce la solar, pentru patru minute, tariful este de cinci lei, respectiv şapte lei. Închirierea unui prosop costă şapte lei, iar a unui halat 12 lei. În cazul în care se pierde brăţara de acces se va plăti 100 de lei. Un abonament cu zece intrări pe lună în zona de bazine costă 240 de lei.