FOTO Municipalitatea investește în zonele de relaxare. Lucrări au fost demarate în Parcul din zona Casei Tineretului
Parcul din zona Casei Tineretului din municipiul Botoșani va fi modernizat. În acest sens municipalitatea a inițiat și pune în practică un proiect ce va schimba parcul. Valoarea proiectului este 220.000 fără TVA.
„Investim în zonele de relaxare ale orașului. Botoșani este considerat a fi unul din cele mai verzi zone din țară, cu o calitate foarte bună a aerului.
Din cele peste 4.000 de hectare cât însumează teritoriul municipiului, aproximativ 330 hectare sunt spații verzi, adică în jur de 32 mp de spațiu verde pe cap de locuitor.
Nu dorim să diminuăm aceste date statistice și astfel ne îndreptăm atenția și spre parcurile din oraș”, a declarat primarul Cosmin Andrei.
Edilul a declarat că s-a început cu Parcul Laval din fața Casei Tineretului, grație unui proiect în valoare de 220.000 de lei fără TVA. La această dată are fost pregătit șantierul urmând ca lucrările să demareze în scurt timp.
„Vorbim de un proiect frumos care va aduce un suflu nou acestui obiectiv.
În primul rând, parcul va avea un sistem de irigații, cu tot ce înseamnă acest sistem. Cel mai important, nu se va face risipă de apă, pentru că vom avea un control al cantității furnizate dar și a momentului aplicării acesteia”, a precizat primarul Cosmin Andrei.
Spațiile verzi, pe 2.360 mp, vor fi amenajate cu gazon tip rulou.
Vor fi plantate 15.000 plante ornamentale – brândușe, lalele, narcise sau lavandă.
Vor fi plantate 1.100 bucăți de arbuști.
„Vom încerca să redăm botoșănenilor un parc modern, estetic, într-o zonă centrală a orașului, până în luna mai 2022, dată la care sunt preconizate a se finaliza lucrările”, a completat Cosmin Andrei.