FOTO : Miting „Stop abuzurilor judiciare” in Capitala. Doina Federovici, presedintele PSD, şi Lilina Minca, presedintele ALDE, alaturi de membrii Guvernului !

0 2.192

Manifestaţie de proporţie împotriva statului paralel în centrul Capitalei, care s-a dovedit a fi prea mic pentru numărul mare a celor venit să susţină coaliţia PSD – ALDE. Clădirea Guvernului a fost acoperită cu un uriaș steag tricolor. „Stop abuzurilor judiciare”, „Jos statul paralel” „Justiţie”, „Dreptate” au fost mesajele transmise de cei veniţi de la sute de kilometri. În jurul orei 19.30 alături de manifestanţi au venit membrii Guvernului Dăncilă şi cei din conducerea centrală a PSD dar şi Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele ALDE. La scurt timp a venit şi preşedintele PSD, Liviu Dragnea.
Senatorul Doina Federovici, preşedintele executiv al PSD Botoşani, s-a aflat alături de membrii Guvernului Dăncilă în momentul în care aceştia au venit în rândul protestatarilor. În Piaţa Victoriei au fost prezenţi şi 1.400 de botoşăneni ce au plecat de sâmbătă dimineaţă din Botoşani pentru a fi alături de colegii lor din ţară. După discursuri pe scenă alături de Liviu Dragnea, Viorica Dăncilă şi Călin Popescu Tăriceanu, au fost prezente şi Doina Federovici dar şi Liliana Mincă, preşedintele ALDE Botoşani. La finalul mitingului Piața Victoriei s-a luminat de lanterne de data aceasta împotriva abuzurilor şi s-a cântat Oda Bucuriei.

Liviu Dragnea ia cuvântul, felicitând-o pe Simona Halep, lumea scandează „Simona, Simona”

Ați dat dovadă de curaj venind azi aici
V-ați asumat cu demnitate dreptul la libertăți și democrație
Îi salut dar de astă dată cu milă pe toți trimișii în piață ai statului paralel, civil sau nu, la ordin sau din curiozitate
Suntem mulți azi aici, mai mulți decât s-au așteptat cei care râdeau, ne insultau
Ce trebuie să știe și să nu uite niciodată statul paralel e că suntem foarte mulți, suntem voința populară exprimată de lege și constituție

sursa foto : captura antena3.ro

Au trecut trei ani și jumătate de când regimul Băsescu a plecat, dar instrumentele lui au rămas
Care sunt instrumentele: Procurorii corupți au rămas. I-ați văzut la televizor fabricând dosare
Șefa DNA a rămas.
Ați auzit-o cerând procurorilor capete mari, ați văzut-o anchetând guvernul, arestând și umilind zeci de oameni care au fost achitați
Generalii au rămas. Ei acționează prin rețeaua de propagandă securistă. Atacă democrația prin ONG-uri finanțate ilegal
Ziariștii sub acoperire au rămas, fără să poată unul să spună din ce bani trăiesc
Magistrații sub acoperire au rămas
A rămas obiceiul de a folosi serviciile secrete și justiția în scopuri politice, să-i pună președintelui la picioare capete politice

Călin Popescu Tăriceanu ia cuvântul

Azi e pentru mine o după amiază foarte frumoasă. Sunt mândru de voi și de România
Acum câteva zile băiatul meu mijlociu m-a întrebat de ce organizăm acest miting. Mihai dragă, facem acest miting pentru ca tu, când vei fi ca noi, să poți face miting la fel, pentru libertate
Am venit să mă întâlnesc cu cei care mai cred că România trebuie să rămână liberă
Am venit la miting pentru a striga că judecătorii trebuie lăsați să hotărască liber, fără protocoale secrete
Cu toții am greșit crezând că după 1989 am câștigat definitiv dreptul la democrație și libertate
Trăim într-o democrație controlată, de peste zece ani
Ne luptăm cu un fenomen care amenință independența noastră: statul paralel omniprezent, in economie, politică, mass media și justiție

Premierul Viorica Dăncilă

Suntem azi în piață pentru a spune câteva lucruri esențiale
Rezultatul votului românilor trebuie respectat
Trebuie să închidem epoca urii și a dezbinării
Noi am mărit salariile, ei au fost împotrivă și le-au tăiat când au fost la guvernare
Noi am mărit pensiile, ei au fost împotrivă
Am început reforma în justiție, ei se opun
Economia a crescut și crește în continuare, ei au spus că măsurile guvernului vor conduce la un dezechilibru economic
Cui folosește asaltul permanent împotriva Guvernului?
Au făcut totul ca noi să pierdem alegerile
Președintelui PSD i s-a deschis dosar penal chiar înaintea campaniei electorale din 2016
Președintelui ALDE i s-a deschis dosar penal înaintea campaniei din 2016
Au făcut totul ca noi să pierdem alegerile, dar împreună am câștigat
Ei nu vor să accepte nici azi că au pierdut, nu au onoare, dar ceea ce e grav e că le lipsesc convingerile democratice
Guvernul va lupta în continuare pentru prosperitatea românilor, nu vom ceda presiunii, în fața abuzurilor
Trebuie săi aducem înapoi pe români, împreună, România are nevoie de unitate, nu de ură și dezbinare

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More