FOTO Mal de pământ surpat la lucrările de la un trotuar pe strada Împărat Traian
Un mal de pământ de la un trotuar de pe strada Împărat Traian unde se lucrează la consolidare s-a surpat azi. Din fericire niciunul dintre muncitorii ce lucrau nu a pățit nimic.
„Pe strada Împărat Traian, în zona unde vara trecută, s-a prăbușit acel zid de sprijin au început lucrările din toamnă, pentru construirea unui nou zid de sprijin. Jumătate din el este aproape gata. Acum au fost reluate lucrările după sărbători. În cursul zilei de azi în timp ce muncitorii lucrau o bucată din malul de pământ de sub stradă s-a prăbușit. Din fericire niciun muncitor nu a pățit nimic.
Armătura pe care o montau s-a îndoit și a fost afectată iar câțiva popi metalici care susțineau un mal din pământul rupt.
În acest moment situația este sub control, se demontează armătura deja montată, se scot popii și se va scoate pământul care a alunecat în respectiva zonă după care se vor relua lucrările”, a declarat viceprimarul Marian Murariu. Acesta a precizat că circulația a fost deviată, șoferii fiind dirijați de polițiștii locali.
„Am decis și devierea traficului, va fi o buclă mai mare iar șoferii vor fi dirijați de poliția locală și se vor monta balize care vor devia traficul. Mașinile care sunt parcate lângă trotuarul de vis-a-vis sunt mutate de poliția locală.
Din fericire incidentul de azi nu a fost unul grav dar ne duce la o întârziere de o săptămână și la mici costuri suplimentare”, a precizat viceprimarul municipiului.