FOTO Locuința afectată de un incendiu la Cristești!
Atenție la coșurile de fum neprotejate termic față de materialele combustibile! Locuința afectată de un incendiu la Cristești!
Casa unui localnic din comuna Cristești a fost afectată de un incendiu generat, cel mai probabil, de un coș de fum neprotejat termic față de materialele combustibile. Proprietarul a supraîncălzit soba în ultimele ore. Căldura radiată de coșul de fum a aprins materialele combustibile din care este construit acoperișul casei ( bârne, astereala, grinzi). Puțin înainte de ora 12.00 a observat fum în podul casei și a solicitat ajutor de la pompieri. La fata locului s-au deplasat pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu o autospeciala cu apa și spuma, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Cristești, cu o autospeciala cu apa și spuma. Primii care au ajuns la fata locului au fost pompierii voluntari. Incendiul a fost stins în limitele găsite de salvatori. Totodată, a fost înlăturat pericolul de explozie din casa fiind scoasă o butelie.
Flăcările au distrus aproximativ 15 mp din acoperiș.
Pentru înlăturarea pericolului de incendiu care ar putea să apară la exploatarea sobelor şi a coşurilor de fum, vă reamintim câteva măsuri de prevenire:
– verificați sobele, canalele şi coşurile de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile din apropiere;
– nu supraîncălziţi sobele;
– montați pe pardoseală, în faţa uşii de alimentare cu combustibil, o bucată de tablă cu dimensiuni de 0,50 x 0,70 m;
– nu introduceți în sobe lemne cu lungimea mai mare decât focarul și nu lăsați uşa de la focar deschisă;
– nu aprindeți focul cu benzină;
– stingeți focul dacă părăsiţi locuința sau înainte de a adormi.