pas top

FOTO: Familie lovită de necaz: Le-a ars magazia de lemne, acoperișul casei și bunurile din două camere

0 252

Focul aprins în centrala termică să încălzească locuința s-a transformat într-un incendiu care a mistuit bunurile din două camere și o magazie, dar și o parte din acoperișul casei.

Este necazul care s-a abătut asupra unei familii din satul Dorobanți, comuna Nicșeni. Intervenția promptă a pompierilor militari și voluntari a limitat valoarea pagubelor.

S-a întâmplat în noaptea de joi spre vineri. Alarma s-a dat puțin înainte de miezul nopții. La fața locului au ajuns pompierii din cadrul Detașamentului De Pompieri Botoșani, cu două autospeciale cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Nicșeni. Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor au intervenit aproape trei ore.

Incendiul a fost stins în limitele găsite de pompieri. Au ars magazia și toate bunurile depozitate în interiorul celorlalte două încăperi ( generator, motopompa, polizor, cinci uși din lemn, cca. cinci metri pătrați de cherestea, centrala termica, trei butelii și produse horticole), dar și cca. 20 metri pătrați din acoperișul casei.

În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că incendiul a fost generat, cel mai probabil, din cauza unui jar căzut din centrala termică.

Reamintim botoșănenilor că astfel de evenimente pot fi evitate, respectând următoarele reguli:

– Nu lăsați sobele și alte mijloace de încălzire nesupravegheate pe timpul funcţionării.

– Nu introduceți în sobă/centrale termice lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului.

– Nu lăsați ușa sobei/centralei termice deschisă.

– Nu supraîncălziți soba.

– Montați pe pardoseală, în fața ușii de alimentare cu combustibil a mijlocului de încălzire, o bucată de tablă cu dimensiuni de 0,50 x 0,70 metri.

– Stingeți focul pe timpul nopții.

– Nu lăsați, niciodată, copiii singuri în casă, mai ales într-o încăpere unde este în funcțiune un mijloc de încălzire.

 

 

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata