FOTO Elevi ai Colegiului „Gheorghe Asachi” duși la școală de polițiștii locali
Elevi ai Colegiului Tehnic „Gheorghe Asachi” duși la școală de polițiștii locali .
Luni dimineață, echipajele Serviciului Ordine, Liniște Publică
și Pază Bunuri, din cadrul Poliţiei Locale Botoşani, au acţionat în perimetrul
unităților de învățământ aflate în responsabilitate, pentru prevenirea faptelor de natură contravențională și descurajarea absenteismului școlar.
În apropierea școlii profesionale de pe str. Cornișa nr. 5 au fost depistați un
număr de 12 elevi care ar fi trebuit să se afle la ore. Aceștia au fost conduși în clase,
de către polițiștii locali, fiind contactați profesorii responsabili. De asemenea s-a
intervenit în zona Colegiului Tehnic „Gheorghe Asachi”, fiind dispuse măsuri pentru informarea elevilor cu privire la prevederile H.C.L. 355/2011.
În perioada următoare vor fi monitorizate instituțiile de învățământ pentru
prevenirea evenimentelor nedorite și combaterea absenteismul școlar.







