FOTO DOCUMENT Administratie dupa ureche. Primar somat sa amendeze cetatenii pentru nercordare la utilitati desi NU exista retea

0 264

Situatie iesita din comun. Pentru ca instituțiile statului nu comunica intre ele se ajunge uneori la niste situatii care frizeaza absurdul. In judet primariile primesc somatii ca trebuie sa amendeze cetatenii pentru ca nu se racordeaza la apa-canal desi in multe comune nu exista retea. Dumitru Chelariu, primarul comunei Pomârla, a facut public faptul ca a primit o înștiințare de la Garda de Mediu că trebuie să aplice legea. Ieri am fost vizitat de către Garda de Mediu care mi-a lăsat o scrisoare foarte frumoasă în care spune că având în vedere declanșarea procedurii de infrigement pentru România, trebuie să luăm niște măsuri. Noi trebuie să dăm amenzi la diferite entități de pe raza comunei și inclusiv cetățenilor pentru că nu se racordează la apă și canalizare. Suntem într-un teatru de păpuși în care sistemele autorizate lipsesc cu desăvârșire. Sistemele de apă și canalizare sunt o mare, mare problemă. La Botoșani lipsesc acele acumulări, lipsesc investițiile majore care ar permite conectarea comunităților. Cetățenii nu au la ce să se racordeze și nu vor avea încă mulți ani. Am bani în cont de un an de zile și încă nu știu dacă în următorii doi ani voi reuși să oblig cetățenii să se racordeze”, a completat primarul comunei Pomarla.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata