FOTO Anexa unei gospodării a fost distrusă de incendiu

0 410

O anexa din gospodăria unui localnic din satul Roșiori, comuna Răchiți, a fost distrusă într-un incendiu, în această după-amiază.

Evenimentul a fost generat, cel mai probabil, de un scurtcircuit.
Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani au ajuns la fața locului cu două autospeciale cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. Intervenția promptă a pompierilor a făcut ca flăcările să nu se extindă la casă și alte anexe din gospodărie. Proprietarul, în vârstă de 50 ani, a suferit un atac de panică și a primit îngrijiri de la echipajul SMURD.

Evenimente ca cel descris pot fi prevenite, dacă:

❌ Nu folosiţi instalaţii electrice improvizate;

❌ Nu interveniţi asupra contorului;

❌ Nu utilizaţi receptoare electrice neomologate;

✔️ Utilizaţi doar siguranţe calibrate la tabloul electric din locuinţă;

✔️ Verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;

✔️Amplasaţi şi utilizaţi aparatele electrice departe de mediile umede; majoritatea accidentelor de natură electrică se produc din cauza folosirii curentului electric în apropierea sau în contact cu apă;

✔️Instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând indicaţiile producătorului;

✔️Efectuaţi verificarea periodică a instalaţiei de utilizare, cu personal autorizat;

✔️ Orice modificare a instalaţiei de utilizare din gospodărie poate fi făcută doar cu avizul distribuitorului de energie şi numai de personal autorizat.

 

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata