Fostul manager Doina Caba rămâne în spatele gratiilor în dosarul șpăgilor de angajare de la Spitalul Județean
Fostul manager Doina Caba rămâne în spatele gratiilor în dosarul șpăgilor de angajare de la Spitalul Județean.
Magistrații Tribunalului Suceava au respins cererea formulată de avocații fostului manager al Spitalului Județean, Doina Caba, de înlocuirea măsurii arestului preventiv cu arestul la domiciliu.
Aceeași decizie a fost luată și pentru Mirela Focșa, referent de specialitate în cadrul Serviciului de Management al Calității și secretară a managerului Spitalului Județean.
Solutia pe scurt: I. În baza art. 242 alin. 2 Cod procedură penală respinge, ca neîntemeiată, cererea vizând înlocuirea măsurii arestării preventive cu una dintre cele prev. de art. 202 al. 4 lit. b sau d Cod procedură penală, respectiv măsura preventivă a arestului la domiciliu sau cea a controlului judiciar, formulată de inculpata CABA DOINA, în prezent aflată în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Suceava, cercetată pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni: 8 infracţiuni de luare de mită prev. de art. 289 alin. 1 Cod penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, 1 infracţiune de luare de mită prev. de art. 289 alin. 1 Cod penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (2 acte materiale), 1 infracţiune de trafic de influen?ă prev. de art. 291 Cod penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi 1 infracţiune de folosire în orice mod, direct sau indirect, de informa?ii ce nu sunt destinate publicită?ii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informa?ii, în scopul ob?inerii pentru sine sau pentru altul, de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite în scopul ob?inerii pentru sine sau pentru altul, de bani, bunuri, ori alte foloase necuvenite prev. de art. 12 alin. 1 lit. b din Legea nr. 78/2000, toate cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod penal. În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă inculpata Caba Doina să plătească suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. II. În baza art. 242 alin. 2 Cod procedură penală respinge, ca neîntemeiată, cererea vizând înlocuirea măsurii arestării preventive cu una dintre cele prev. de art. 202 al. 4 lit. b sau d Cod procedură penală, respectiv măsura preventivă a arestului la domiciliu sau cea a controlului judiciar, formulată de inculpata FOC?A MIRELA GABRIELA, în prezent aflată în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Suceava, cercetată pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni: 3 infrac?iuni de trafic de influen?ă prev. de art. 291 Cod penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 ?i 2 infrac?iuni de folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informa?ii ce nu sunt destinate publicită?ii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informa?ii, în scopul ob?inerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri, ori alte foloase necuvenite prev. de art. 12 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 78/2000, toate cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod penal. În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă inculpata Focşa Mirela Gabriela să plătească suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de contestaţie în 48 de ore de la comunicare pentru inculpate şi procuror. Pronunţată astăzi, 4.01.2024, prin punerea la dispozi?ia inculpatelor ?i a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 al. 2 Cod procedură penală.
Document: Încheiere – măsuri preventive (faza de UP) 1/2024 04.01.2024