parlamentare sus
achitei top

Fost deputat, fost viceprimar si fost subprefect in randul simpatizantilor partidului lui Ponta la Botosani

0 487

Un fost deputat, fost viceprimar şi fost subprefect se numără printe simpatizanţii partidului lui Victor Ponta la Botoşani. Fostul premier și Daniel Constantin au venit astăzi la Botoșani pentru a lansa Partidul Pro România. În sala unde a avut loc întâlnirea cu simpatizanţii formațiunii politice erau prezenţi printre alţii şi fostul deputat PDL Stelică Strugaru, liberalul Costel Romanescu, primarul comunei Păltiniș, fostul viceprimar al municipiului Botoșani Marius Buliga, fostul subprefect Daniela Beclea, Ioan Huncă, directorul Liceului cu Program Sportiv şi Sergiu Lungu, fostul primar al municipiului Dorohoi. „Eu nu am nici un dușman la Botoșani și în general, nici în țară. Mai sunt câțiva la București dar mă descurc cu ei. La Botoșani am avut și cred că am în continuare mulți prieteni, am avut și o să am colegi de echipă, de partid, oameni alături de care am muncit pentru lucruri de care Botoșaniul are nevoie. Botoșani are acest loc, așa l-a pus Dumnezeu pe hartă în colțul din dreapta și de fiecare dată când am fost aici am discutat cu oamenii cum facem să legăm Botoșaniul de restul țării”, a spus Victor Ponta.
Filiala Județeană a Pro România va fi condusă de Dumitru Chelariu, primarul comunei Pomârla, și deputatul Mihaela Huncă.

psd parl jos

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata