psd parlament top
PNL top parlamentare

Fenomen ingrijorator : Avem printre cei mai multi tineri care stau degeaba din Europa

0 784

România este una dintre tările fruntalșe din Uniunea Europeană, cu cei mai mulţi tineri care nu urmează studii, dar nici nu muncesc. Îngrijorător este faptul că numărul lor tot crește. Oficiul European de Statistică a prezentat rezultatele unei cercetări, pe grupa de vârstă 20-24 de ani, a ocupării tinerilor în toate statele membre. Statistica a vizat procentul tinerilor, din această categorie de vârstă care nu urmează vreo formă de învăţănânt, nu sunt cuprinşi în vreun program de training şi nu au nici o slujbă.

La nivelul întregului bloc europen, procentul acestor tineri era, în 2016 de 16,7% din totalul tinerilor din această grupă de vârstă. Nivel care s-a menţinut constant în ultimii 10 ani, la nivelul UE.

Astfel, în 2016, ţara cu cea mai mare pondere a acestor tineri în totalul grupei de vârstă era Italia, cu 29,1%. Practic, un tânăr din trei tineri cu vârsta cuprinsă între 20 şi 24 de ani stă degeaba. La polul opus este Olanda, unde acest procent este de doar 6,9%.

România este, din păcate în parte superioară a clasamentului, chiar pe locul doi, după Italia, cu un procentaj de 23,6%. Practic, un tânăr din patru cu vârsta cuprinsă între 20 şi 24 de ani stă degeaba.

 

sursa : economica.net

Cosma pentru oameni
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata