Femeie intoxicată cu fum într-un incendiu la Stânca

0 301

O femeie, în vârstă de 46 de ani, a ajuns la spital intoxicată cu fum, în urma unui incendiu izbucnit în locuința ei. Vecinii au observat flăcările și au ajutat-o să iasă din casă, după care au sunat la 112 după ajutor. S-a întâmplat în această după-amiază, în localitatea Stânca.

 

La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzilor de Intervenție Ștefănești și Trușești, cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Ștefănești.

 

Aceștia au constatat faptul că ardeau bunurile din trei camere și un hol și exista pericolul de propagare a flăcărilor la alte două încăperi.

Până la sosirea echipajului SAJ de la Ripiceni, pompierii i-au acordat primul ajutor femeii. Ulterior, aceasta a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Concomitent, s-a intervenit pentru stingerea incendiului.

 

Cel mai probabil incendiul s-a produs din cauza unui scurtcircuit.

Pentru înlăturarea pericolului de incendiu ce poate apărea pe timpul exploatării instalației electrice, trebuie adoptate următoarele măsuri:

 

✔️ nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite. În cazul în care observaţi că priza se mişcă sau că în jurul întrerupătorului există orificii libere, cereţi ajutorul unui specialist pentru schimbarea prizei/întrerupătorului şi pentru izolarea zonei respective;

 

✔️nu utilizaţi aparate electrice care au conductorii de alimentare uzaţi, deterioraţi sau care nu mai au ştecher;

✔️ nu alimentaţi mai mulţi consumatori electrici din acelaşi prelungitor, concomitent;

 

✔️ nu lăsaţi aparatele electrice sub tensiune când nu le folosiţi deoarece acestea pot fi oricând surse generatoare de incendiu;

✔️ verificați periodic instalaţia electrică, cu ajutorul personalului autorizat;

 

✔️nu folosiţi instalaţii electrice improvizate. Orice eroare de prindere sau de izolaţie poate crea un scurtcircuit sau o descărcare de curent.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata