Femei puse la măturat cojile de semințe pe care le aruncau pe jos în Centrul Vechi
Femei puse la măturat cojile de semințe din Centrul Vechi. În zilele de 21 și 22 septembrie a.c., în conformitate cu atribuțiile reglementate de Legea nr. 155/2010 – legea Poliției Locale, polițiștii locali din cadrul Serviciului Dispecerat au desfășurat activități pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță pe raza municipiului Botoșani.
Astfel, sâmbătă 21 septembrie, în jurul orei 17⁰⁰, polițistul local ce se afla de serviciu în Dispecerat, a observat pe una dintre camerele de supraveghere instalate în Centrul Istoric al municipiului Botoșani, un grup de femei care, consumând semințe pe domeniul public, aruncau resturile pe jos. La fața locului a fost direcționată patrula pedestră de ordine și liniște publică, care a aplicat sancțiuni contravenționale în conformitate cu prevederile HCL nr. 355/2011 și a dispus igienizarea spațiului public.