Fata de la ţară care în trei ani a devenit campioană olimpică la haltere: „Corpul trebuie să-mi asculte voinţa”
Sabina Baltag, o fată de la ţară, din judeţul Botoşani, a devenit un adevărat fenomen al sportului românesc. Deşi nu practicase în copilărie sportul, în numai trei ani a devenit triplă campioană europeană, dar şi olimpică, la haltere. Are o voinţă de fier şi provine dintr-o familie de agricultori, născuţi la Hlipiceni, o comună renumită pentru forţa fizică a localnicilor.
Sabina Baltag s-a născut în comuna Hlipiceni, o comunitate de agriculturi şi crescători de animale. A crescut în casa părintească, mică, după modelul caselor de la ţară din zona respectivă, dar foarte bine îngrijită. Sabina provine dintr-o familie de oameni gospodari obişnuiţi cu cele mai grele munci. La aproape 14 ani, Sabina termina şcoala gimnazială în satul natal. Îşi aduce aminte că nu era pasionată de sport. Activităţile fizice însemnau pentru fata din Hlipiceni munca în gospodărie şi joaca cu ceilalţi copii din sat.
Dacă Sabina a acceptat rapid această selecţie şi a dorit să se apuce de un sport pe care nu-l cunoştea, părinţii fetei nu au fost de acord. Mai ales mama Sabinei. ”Părinţii nu au fost de acord. În primul rând mama nu a vrut să mă lase, fiindcă este un sport pentru băieţi şi mi-a zis că o să mă dezvolt, o să am muşchi. Le-am spus să mă lase măcar să încerc”, spune Sabina Baltag. Convinsă şi de antrenori, mama fetei a fost în cele din urmă de acord, iar Sabina a ajuns elevă la Liceul cu Program Sportiv în municipiul Botoşani, dar cazată şi legitimată la Clubul Sportiv Botoşani. ”La început nu am fost de acord. I-am spus că este un sport de băieţi, nu este de fete. Dar ea a vrut şi atunci când Sabina îşi pune ceva în cap trebuie să se întâmple. Este ambiţioasă. Nu am avut încotro şi am încurajat-o pentru că este copilul meu”, spune Doina Baltag, mama fetei. Au urmat apoi antrenamentele dure la care Sabina dădea tot ce avea mai bun. ”Dorinţa mea era să ajung pe podium şi nu-mi păsa de cât de greu este. A fost foarte multă muncă, dar eu de muncă nu am fugit niciodată”, spune Sabina. Odată cu bătăturile care se înmulţeau în palme, de la ridicat greutăţi din ce în ce mai mari, au început însă să vină şi rezutatele.