Este oficial : Creste varsta de pensionare pentru medici

0 1.137

Vârsta de pensionare pentru medici va creşte, potrivit unui proiect de lege adoptat marţi.  De la 65 de ani, cât este stabilită în prezent, vârsta de pensionare pentru medicii bărbați și femei va ajunge până la 67 de ani, potrivit unui proiect de lege care a primit ieri votul decisiv în Camera Deputaților.

simio cosma

Cei care vor vrea să obțină derogare să mai lucreze în spitalele de stat și peste această vârstă vor trebui să aducă o asigurare profesională însă. Același proiect mai prevede și creșterea indemnizațiilor pentru unii angajați din casele de asigurări de sănătate.

Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănăţii a fost adoptat deja de senatori anul trecut, iar marți a primit votul decizional în Camera Deputaților. Tot ce a mai rămas pentru intrarea în vigoare a prevederilor este să fie aprobate și de șeful statului și să fie publicate în Monitorul Oficial. Motivația din spatele majorării vârstei de pensionare este lipsa de personal medical din România, potrivit comentariilor din proiect.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata