Eroii Revolutiei comemorati si la Botosani de autoritati, politicieni si revolutionari – FOTO –

1 709

Românii sărbătoresc pe 22 decembrie „Ziua victoriei Revoluţiei Române şi a Libertăţii”, comemorând în acelaşi timp sacrificiul celor care şi-au dat viaţa sau au suferit grave vătămări pentru ca idealurile Revoluţiei din decembrie 1989 să devină realitate.
Prefectul Dan Şlincu, dar si membrii PSD, PNL, ALDE si PMP au participat sâmbătă la ceremoniile militare desfăşurate cu această ocazie la sediul Instituţiei Prefectului precum şi la Biserica „Sf. Cuvioasa Parascheva” de pe Pietonalul Unirii.
Astfel, în timp ce la Biserică s-a realizat dispozitivul militar la Monumentul Eroilor Revoluţiei din anul 1989, la Palatul Administrativ s-au adunat oficialităţile care au tinut un moment de reculegere.
Ulterior oficialităţile au mers la Biserica „Sf. Cuvioasa Parascheva”, iar prefectul şi comandantul Garnizoanei au trecut în revistă Garda de Onoare.
După intonarea Imnului Naţional a avut loc un serviciu religios, urmat de depunerea de coroane la troita inchinata Eroilor Revolutiei.

1 Comentariu
  1. unul care am participat la acele evenimente Spune

    Pentru martiri revoltei din 89 un Pios Omagiu si vesnica pomenire pe cand celor de la Botosani niste profitori care s-au folosit de martiri revoltei din 89 si de acele evenimente si ma refer la renta pe care o primesc lunar de-a moca si nu in ultimul rand pamantul obtinut si poate maine vor cere sa devina si cetateni de onoare a orasului . As spune mai multe dar mi-e penibil sai mai pomenesc

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata