parlamentare sus
achitei top

Emanuel Corduneanu: „Important este pentru noi, oamenii, să ajutam cat mai multe cazuri umanitare, atât prin intermediul asociațiilor, cât și a unor oameni simpli”

0 139

Scopul scuza mijloacele, important este faptul că toate donațiile si tot ceea ce a fost necesar a ajuns la familia Miron prin Asociația Susține-i Pe Cei De Lângă Tine împreună cu ajutorul dumneavoastră cât și prin intermediul Dnl. Botezatu Bogdan care a reușit cu ajutorul unor oameni de suflet sa construiască o cameră pentru Miron Gabriel.

 

Îmi cer scuze public atât Dnl. Botezatu Bogdan cât și familiei Miron dacă lucrurile au fost înțelese greșit.

 

Chiar dacă au fost unele neînțelegeri cu privire la copierea comunicatului de presa al asociației în care eram în poze, important este ca totul și toate donațiile au ajuns la familia Miron.

Toti cei care doresc sa sprijine în continuare această familie o pot face personal.

 

În data de 24 august am fost contactat de câteva cunoștințe care mi-au spus ca un anumit domn, Botezatu Bogdan, din Iași, a postat pe grupul „Ești din Iași dacă.. ” o parte din comunicatul de presa al Asociației „Susține-i pe cei de lângă tine” în care era prezentat cazul lui Gabriel Miron, băiatul ars din județul Botoșani, caz preluat atunci de Asociația „Susține-i pe cei de lângă tine”.

L- am contactat pe domnul Bogdan și i-am cerut explicații referitoare la postarea preluata. Nu a fost o distribuire,ci o copiere, prin care cerea ajutor oamenilor pentru Gabriel. L-am întrebat în ce calitate face acele strângeri de fonduri. I-am recomandat sa ajute aceasta familie fără a folosi și prelua o parte din comunicatul de presa al asociației și unele fotografii in care apare unul din membrii asociației. I-am pus în vedere ca acel copil a suferit multe intervenții chirurgicale si ca are sistemul imunitar slăbit. I-am mai transmis ca, din punct de vedere legal, nu este în regula sa copieze o parte din comunicatul de presa al Asociatiei cu pozele unde se afla unul din membrii, iar mai apoi sa ceara ajutor. Totodată i-am zis ca, dacă vrea sa ajute aceasta familie, sa o facă din resurse proprii pentru a respecta, totusi, legea.

În discuția cu acesta, am subliniat faptul ca nu ma deranjează ca dorește sa ajute acest copil, din contra, ma bucura, dar sa o facă legal.

 

Asociatia Susține-i Pe Cei De Lângă Tine are semnate, cu aceasta familie, acte, acorduri de folosire a imaginii in mass- media, Facebook și altele, procese verbale de predare – primire.

Toate cazurile sociale pe care asociatia le- a preluat au fost luate, în grija, cu documente.

 

Important este pentru noi, oamenii, să ajutam cat mai multe cazuri umanitare, atât prin intermediul asociațiilor, cât și a unor oameni simpli, care doresc să se implice în a da o mână de ajutor acolo unde este necesar.

 

Vă mulțumesc frumos pentru înțelegere!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata