Elevii vor primi bursele de merit, sociale și tehnologice pentru lunile septembrie și octombrie pe 20 noiembrie

Prima plată a burselor pentru elevi în anul școlar 2026-2027 se va face pe 20 noiembrie, conform metodologiei de acordare a burselor. Până pe 20 octombrie, școlile vor transmite inspectoratelor școlare listele cu beneficiarii și sumele estimate pentru lunile septembrie și octombrie, urmând că ISJ-urile să transmită aceste date Ministerului Educației și Cercetării până pe 25 octombrie.

Bursele se plătesc lunar, de către unitățile de învățământ, la data de 20 a fiecărei luni pentru luna precedentă. Dacă data de 20 cade într-o zi de repaus săptămânal, zi de sărbătoare legală sau zi liberă, plata burselor se efectuează în ziua lucrătoare anterioară acesteia.

Plata burselor se face prin transfer bancar sau în numerar, după caz, iar școlile nu impun deschiderea la o anumită bancă a conturilor pentru virarea sumelor aferente burselor.

Bursele de merit, în cuantum de 450 de lei, sunt acordate elevilor de gimnaziu și liceu care obțin medii anuale de peste 9,00 și se încadrează în primii 15% din clasă. De această bursă beneficiază și cei care nu se încadrează în primii 15%, dar au aceeași medie cu a ultimului elev eligibil.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More