locale psd
locale sus

Elevii de la Liceul ,,Dimitrie Cantemir” Darabani vizitați de jandarmi

0 73

Elevii de la Liceul ,,Dimitrie Cantemir” Darabani au participat azi dimineață la o activitate preventivă desfasurată de jandarmii botoșăneni.

Discuțiile cu liceenii s-au purtat pe teme precum delincvența juvenilă, siguranța în școli, prevenirea consumului de substanțe psihoactive și riscurile asociate acestora, atât din punct de vedere al sănătății, cât și în ceea ce privește urmările legale.

simio cosma

De asemenea, jandarmii le-au dat sfaturi privind alegerea atentă a anturajului și comportamentul în relația cu colegii, în cadrul școlii, dar și în timpul liber.

Activitățile de prevenire a faptelor antisociale de natură penală și contravențională în care pot fi implicați elevii vor continua până la încheierea anului școlar 2023 – 2024.

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani acționează zilnic în apropierea instituțiilor de învățământ preuniversitar din competenţă, dar și pe traseele de deplasare ale elevilor, cu accent pe intervalele orare de începere și încheiere a cursurilor, precum și în zona stațiilor de transport în comun folosite în special de elevii din alte localități care fac naveta.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata