Drept la replică a medicilor de la Spitalul Dorohoi

0 214

Drept la Replică a medicilor din Dorohoi, prin Dr. Andrieș Valerian, privind afirmațiile managerului și a primarului.

Am citit cu stupoare afirmațiile domnului primar Dorin Alexandrescu referitoare la secția chirurgie și doresc să vă comunic faptul că acestea au produs o mare dezamăgire salariaților secției pentru că sunt incorecte.
Secția chirurgie a deservit în cursul lunii aprilie toți pacienții cu patologie chirurgicală din întreg județul Botoșani. Pentru acest lucru, eu și colegii mei am asigurat 24 de ore din 24, doua linii de gardă impreună cu secția ATI. În această perioadă, în secția noastră s-au internat, tratat și operat 100 pacienți din totalul de 348 pacienți în întreg spitalul. De asemenea, au fost consultați și tratați în cadrul Compartimentului Primire Urgențe alti 200 de pacienți în specialitățile Chirurgie, Ortopedie și ORL, care sunt compartimente în cadrul secției chirurgie.
Secția chirurgie a tratat toți pacienții din județ, netestați și pentru aceasta ar fi trebuit să avem toate materialele de protecție necesare, ca pentru un pacient COVID. Am beneficiat de cantități infime și de proasta calitate de materiale de protecție, unii colegi și-au cumparat din resurse proprii materiale de protecție și soluții dezinfectante sau am obținut donații în nume personal. La apelurile medicilor de pe grupul de WhatsApp, raspunsul managerului era ”nu ne dă nimeni nimic” și ”nu avem bani”. Cu toate acestea, tot personalul secțiilor Anestezie-Terapie Intensivă și Chirurgie au depus un efort uriaș, rezolvand toate cazurile primite.
Propunerea de a face o zona tampon unică în Spital pentru cazurile suspecte au fost respinse sistematic, preferandu-se zone așa-zise tampon în cadrul fiecărei secții in parte, fiind foarte greu să creezi circuitele necesare.
La apariția primului caz în secția chirurgie, eu și dr. Simona Moșneguțu – șefa secției ATI,  am solicitat imperativ testarea personalului din cele 2 secții, lucru care nu  s-a mai făcut nicăieri în spital. (nici măcar la birouri, unde a apărut un focar cu 10 salariați pozitivi și unii dintre contacții direcți nu s-au testat și au umblat prin spital). Fiecare din noi avem familiii acasă pe care doream să le protejăm.
Le mulțumesc colegilor mei medici, asistenți, personal auxiliar pentru sacrificiul făcut. Din respect pentru pacienți și considerație pentru colegii mei din Spital, nu intru în dispute politice. Secțiile Chirurgie și ATI și-au făcut treaba! Ca șef de secție mă preocupă exclusiv siguranța personalului medical, care trebuia și trebuie testat ori de câte ori este nevoie, de asemenea trebuie să beneficieze de toate materialele de protecție necesare. M-a preocupat siguranța pacienților solicitand testarea lor în chirurgie și ATI.
Spitalul nostru, din păcate, în acest moment, are 68 de cadre infectate. Faptul că unii ascund gunoiul sub preș și distrag atenția, arătand cu degetul aiurea de la propriile lor greșeli, unele chiar cu iz penal, nu-i disculpă și nu le poate înlătura răspunderea. COVIDUL nu l-am adus eu în secție. A intrat în Spital mai ușor datorită greșelilor de management și lipsei materialelor de protecție.
Se invocă anchete epidemiologice. Toate s-au făcut din birou. Da, e grav! Dar adevărul trebuie spus. V-ati acoperit de hartii, v-ati spălat pe maini. Spitalul Municipal Dorohoi a devenit proprietatea unui grup organizat, cu cumnați, cumătri, fini, prieteni, care își mulțumesc unul altuia pentru favorurile primite. Însă noi, medicii, asistentele și personalul auxiliar am fost la datorie, nu am dat consultații pe WhatsApp.
Din păcate, în tot acest timp, managementul a fost absent, iar toate propunerile și solicitările noastre s-au lovit de un zid.
Medici care susțin această luare de poziție
1 Dr. Andrieș Varerian, medic primar șef secție Chirurgie Generală
2 Dr. Moșneguțu Simona, șef secție Anestezie și Terapie Intensivă
3 Dr. Călușeru Lucian, medic specialist chirurgie generală
4 Dr. Sabău Ștefan, medic specialist chirurgie generală
5 Dr. Pintilei Georgeta, medic specialist chirurgie generală
6 Dr. Popa Carmen, medic specialist ATI
7 Dr. Humă Alina, medic specialist ATI
8 Dr. Vamvu Emilian, medic primar chirurgie generală
9 Dr. Sauciuc Diana Anca, medic specialist ORL
10 Dr. Joițoiu Bogdan, medic specialist ortopedie
11 Dr Andrei Anca, medic specialist anatomie patologică

 

 

 

 

 

 

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata