Două persoane date dispărute și zeci de amenzi date de polițiști într-o acțiune în trenul Dorohoi – Iasi

0 169

În perioada 01 – 03 februarie 2025, polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi, împreună cu cei din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Dorohoi au ocționat pentru menținerea ordinii și liniștii publice și pentru prevenirea și combaterea traficului de substanțe interzise, în stațiile de călători și în trenurile care circulă pe secția de cale ferată 608 Dorohoi-Iași.

În cadrul activităților defășurate au fost verificate 24 de trenuri, prilej cu care au fost legitimate peste 100 de persoane, dintre care, două persoane care erau date în urmărire de polițiști, ca urmare a plecării voluntare de la domiciliu. 

De asemenena, în urma neregulilor constatate au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 2.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor legale privind normele de conviețuire socială și pentru nerespecatrea normelor privind transportul pe căile ferate.

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More