Două cutremure în România, marţi dimineaţa
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) a anunţat marţi dimineaţa că au avut loc două cutremure în zona seismică Vrancea, Vrancea. Potrivit informaţiilor oferite de specialişti, adâncimile la care s-au înregistrat cele două cutremure sunt 79.5 km, respectiv 120.2 km.
Reprezentanţii Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului au transmis pe site-ul instituţiei că primul cutremur s-a produs azi-noapte, la ora 01:53:55, în zona seismică Vrancea, Vrancea. Seismul a fost slab, cu magnitudinea 2.3, iar adâncimea la care a fost înregistrat este 120.2 km.
Acest cutremur s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 45 km S de Focşani, 59 km S de Buzău, 67 km E de Sfântu-Gheorghe, 77 km E de Braşov, 91 km NE de Ploieşti.
Conform INCDFP, al doilea seism a avut loc spre dimineaţa acestei zile, la ora 05:42:56, tot în zona seismică Vrancea, Vrancea. Acesta a avut o magnitudine mai mare decât primul, respectiv 3.1 şi s-a produs la o adâncime de 79.5 km.
Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 48 km S de Focşani, 62 km E de Sfântu-Gheorghe, 69 km S de Buzău, 75 km E de Braşov, 95 km S de Bacău, 98 km NE de Ploieşti.







