Dosariada gradațiilor de merit: Ministerul Educației a lansat în dezbatere publică metodologia

Ministerul Educației și Cercetării a lansat în consultare publică marți, 28 aprilie, metodologia pentru acordarea gradației de merit în sesiunea 2026. Aceasta se atribuie de la 1 septembrie, potrivit documentului. Dosarele nu pot fi trimise prin email sau prin alte mijloace de comunicare la distanță, precizează proiectul de metodologie.

Gradația de merit se acordă pentru 16% din fiecare dintre următoarele categorii de angajați în sistemul de învățământ: personal didactic de predare, personal didactic de conducere, îndrumare și control, personal didactic auxiliar, la fel ca și în prezent.

Gradaţia de merit, prevăzută de Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 cu modificările şi completările ulterioare, se acordă, prin concurs, pe o perioadă de 5 ani și reprezintă 25% din salariul de bază deţinut, conform legii.

Potrivit articolului 13 (4) din proiectul pus în dezbatere, „este interzisă transmiterea dosarelor prin poștă electronică sau prin alte mijloace de comunicare la distanță, precum și realizarea de copii sau fotografii ale acestora de către membrii comisiilor implicate în organizarea și desfășurarea concursului pentru acordarea gradației de merit și observatorii care au acces la dosarele candidaților”.

(4) Prin unităţi/instituţii de învăţământ, în sensul prezentei metodologii, se au în vedere
unităţile şi instituţiile de învăţământ preuniversitar de stat, cu personalitate juridică,
inclusiv unităţile de educație extrașcolară, casele corpului didactic şi inspectoratele şcolare.

Art. 3 (1): „Gradaţia de merit se atribuie începând cu data de 1 septembrie 2026.
(2) Gradaţia de merit se calculează raportat la norma didactică de bază conform actului
de numire/transfer/repartizare pentru personalul didactic de predare, de conducere, de
îndrumare și control, respectiv la norma de bază conform actului de numire/transfer pentru
personalul didactic auxiliar”.

Art. 4 (1): „Personalul didactic din învăţământ beneficiar al gradaţiei de merit, pentru care

aceasta încetează de drept la 31 august 2026, poate participa la un nou concurs”.

(2) Personalul didactic care se pensionează nu mai beneficiază de gradaţie de merit de la data încetării de drept a contractului individual de muncă.

 

(3) Personalul didactic menţinut în activitate, în funcţia didactică, peste vârsta de pensionare, raportată la data de 1 septembrie 2026, beneficiază de gradaţie de merit până la încheierea perioadei de acordare a gradaţiei de merit, dar nu mai mult de încheierea perioadei de menţinere ca titular/angajat pe perioadă nedeterminată în învăţământul preuniversitar”.

Înscrierea la concursul pentru acordarea gradaţiei de merit

Art. 5 (1): „La concursul pentru acordarea gradaţiei de merit poate participa:

a) personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control din învăţământul preuniversitar de stat, angajat cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată sau pe perioadă determinată, cu o vechime în învăţământul preuniversitar de cel puţin 5 ani, cu calificativul „Foarte bine” în fiecare an şcolar din perioada evaluată (1 septembrie 2020 – 31 august 2025) şi care a dovedit performanţe deosebite în:

(i) activitatea didactică cuantificată în rezultatele elevilor;

(ii) inovarea didactică în pregătirea preşcolarilor sau a elevilor, în pregătirea elevilor prin

utilizarea tehnologiei și a internetului sau a altor modalități alternative de educație, în pregătirea elevilor distinşi la competiţiile şcolare recunoscute de Ministerul Educației și Cercetării/inspectoratele şcolare judeţene/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, etapa judeţeană/a municipiului Bucureşti, interjudeţeană, etapa naţională şi internaţională;

(iii) prevenirea şi combaterea abandonului şcolar şi a părăsirii timpurii a şcolii, în integrarea copiilor cu cerinţe educaţionale speciale şi/sau tulburări de învăţare în învăţământul de masă, în progresele şcolare ale elevilor în risc de abandon şcolar, în iniţierea şi managementul unor proiecte şcolare care au condus la consolidarea culturii şcolare centrate pe progres, cooperare şi incluziune;

 

b) personalul didactic auxiliar din învăţământul preuniversitar de stat, angajat cu contract

individual de muncă pe perioadă nedeterminată sau pe perioadă determinată, cu o vechime

în învăţământul preuniversitar de cel puţin 5 ani, cu performanţe în activitate, în perioada 1

septembrie 2020 – 31 august 2025, şi calificativul „Foarte bine” în fiecare an şcolar din perioada evaluată.

 

(2) Cadrele didactice care, în perioada 1 septembrie 2020 – 31 august 2025, au îndeplinit şi

funcţii de conducere, de îndrumare şi control pot participa la concursul de acordare a gradaţiei de merit fie ca personal didactic de conducere, de îndrumare şi control, fie ca

personal didactic de predare, iar evaluarea se realizează conform grilei specifice opţiunii

exprimate în scris la depunerea dosarului. Personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control din învăţământul preuniversitar de stat depune calificativele primite în urma evaluării activităţii din perioada 1 septembrie 2020 – 31 august 2025, în funcţie de categoria pentru care optează: predare, respectiv conducere, îndrumare şi control.

 

(3) Personalul didactic prevăzut la alin. (1) care, în perioada 1 septembrie 2020 – 31 august

2025, a avut contractul de muncă suspendat este evaluat doar pentru perioada în care şi-a

desfăşurat activitatea, din intervalul 1 septembrie 2020 – 31 august 2025, precum şi pentru o perioadă corespunzătoare duratei suspendării, anterioară intervalului menţionat, astfel încât să se asigure evaluarea efectivă pe o perioadă de cinci ani. În acest caz, perioada evaluată din afara intervalului 1 septembrie 2020 – 31 august 2025 se stabileşte astfel încât să nu fi fost luată în considerare la acordarea unei alte gradaţii de merit. În cazul în care nu se pot constitui în acest mod cei cinci ani necesari evaluării, personalul respectiv este evaluat doar pentru perioada din intervalul 1 septembrie 2020 – 31 august 2025 în care a desfăşurat activitate.

 

(4) Personalul didactic încadrat pe două sau mai multe domenii/discipline/specializări/ funcţii în perioada 1 septembrie 2020 – 31 august 2025 poate participa la concursul de acordare a gradaţiei de merit la oricare dintre domenii/discipline/specializări/ funcţii, exprimându-şi opţiunea în scris odată cu depunerea dosarului. Cadrele didactice care au fost încadrate pe două sau mai multe domenii/discipline/specializări/funcţii sunt evaluate pentru întreaga activitate metodică şi ştiinţifică desfăşurată la fiecare domeniu/disciplină/ specializare/funcţie.

 

(5) Personalul prevăzut la art. 2 alin. (10) poate depune dosarul pentru oricare dintrefuncțiile pe care este sau a fost încadrat în perioada prevăzută la alin. (4)”.

Ce trebuie să conțină dosarul

„Dosarul, în vederea participării la concursul pentru acordarea gradației de merit, se întocmește de către fiecare candidat și cuprinde următoarele documente, numerotate pe fiecare pagină şi consemnate în opis:

a) opisul dosarului, în două exemplare, dintre care unul se restituie candidatului, cu

semnătura sa şi a conducerii unităţii/instituţiei de învăţământ, în care sunt consemnate documentele existente, cu precizarea paginilor aferente;

b) cererea-tip, elaborată de inspectoratul şcolar, în care candidatul îşi precizează opţiunea;

c) adeverinţă/adeverinţe cu calificativele din anii şcolari evaluaţi;

d) adeverinţă de vechime în învățământ

e) fişa de (auto)evaluare pentru gradaţie de merit elaborată de inspectoratul şcolar la

categoria de personal didactic la care candidează, cu punctajul completat la rubrica (auto)evaluare;

f) raportul de activitate pentru perioada evaluată, ce trebuie să respecte ordinea criteriilor/subcriteriilor din fişa de (auto)evaluare şi să conţină trimiteri explicite la documentele justificative din dosar;

g) declaraţia pe propria răspundere prin care candidatul confirmă că documentele depuse

la dosar îi aparţin şi că prin acestea sunt certificate activităţile desfăşurate, conform modelului prevăzut în anexa nr. 4 la prezenta metodologie;

h) documentele justificative, grupate pe criteriile şi subcriteriile din fişa de (auto)evaluare

pentru gradaţie de merit, elaborată de inspectoratul şcolar la categoria de personal didactic la care candidează.

Se acceptă doar documente justificative emise de unităţi de învăţământ preuniversitar, de instituții de învățământ superior, de inspectorate școlare, case ale corpului didactic, centre de excelență, CJRAE/CMBRAE, precum și de Ministerul Educației și Cercetării și de instituțiile și unitățile care funcționează în subordinea sau coordonarea Ministerului Educației și Cercetării, conform Hotărârii Guvernului nr. 731/2024 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării cu modificările și completările ulterioare, respectiv de parteneri sociali ai Ministerului Educaţiei şi Cercetării.

Documentele emise de alte instituții, organizații non guvernamentale, sau organisme instituționale pot fi depuse și acceptate ca documente justificative numai în condițiile în care sunt vizate prin semnătură/certificate de directorul unității de învățământ sau de un reprezentant al inspectoratului școlar (ex: inspector școlar care coordonează disciplina/ domeniul, inspector școlar general adjunct, inspector școlar general)”

Criterii pentru acordarea gradaţiei de merit

Art. 6 (1) „Pentru acordarea gradaţiei de merit, inspectoratul şcolar evaluează activitatea candidaţilor înscrişi, inclusă în fişa de (auto)evaluare, susţinută prin documente doveditoare, din perioada 1 septembrie 2020 – 31 august 2025 sau pentru perioadele corespunzătoare conform art. 5 alin. (3).

(2) Fişa în baza căreia se realizează (auto)evaluarea se elaborează ţinându-se seama de criteriile generale care trebuie îndeplinite de candidat, pe baza fişelor sintetice de (auto)evaluare prezentate în anexele nr. 6 – 12 la prezenta metodologie.

(3) Fişele de (auto)evaluare se elaborează de către comisia paritară de la nivelul inspectoratului școlar, cu respectarea criteriilor generale şi a subcriteriilor din fişele sintetice de (auto)evaluare prezentate în anexele nr. 6 – 12 la prezenta metodologie.

(4) Pentru personalul didactic de predare şi personalul didactic de conducere, îndrumare şi control, candidatul trebuie să îndeplinească următoarele criteriile generale:

Criteriul activităţilor complexe cu valoare instructiv-educativă;

Criteriul privind performanţe deosebite în inovarea didactică/management educațional;

Criteriul privind activităţile extracurriculare şi implicarea în proiecte/programe de formare profesională;

Criteriul privind contribuţia la dezvoltarea instituţională.

Art. 7 (1) Punctajul se aplică în mod unitar pentru toate funcţiile didactice, respectându-se

criteriile/subcriteriile şi punctajele maxime, acolo unde acestea sunt menţionate în fişele

sintetice de (auto)evaluare prezentate în anexele nr. 6 – 12 la prezenta metodologie.

 

(2) În baza punctajelor, stabilite în mod unitar, se elaborează câte o grilă de evaluarespecifică fiecărei categorii de candidaţi:

 

a) educatori – puericultori/educatori/institutori/profesori pentru învăţământul preşcolar;

 

b) învăţători/institutori/profesori pentru învăţământul primar;

c) profesori;

d) maiştri-instructori/profesori pentru instruire practică;

e) cadre didactice din învăţământul vocaţional, din cluburile sportive şcolare, palatele şi cluburile copiilor şi elevilor;

f) cadre didactice din învăţământul special;

g) cadre didactice din centrele judeţene de resurse şi de asistenţă educaţională/Centrul Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională;

h) personal didactic de conducere, îndrumare şi control;

i) personal didactic auxiliar; se elaborează grile de evaluare distincte pentru fiecare funcţie

didactică auxiliară prevăzută în art. 192 alin. (1) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 cu modificările şi completările ulterioare, Legea-cadru nr. 153/2017 şi Ordinul ministrului Educației și Cercetării naţionale şi al ministrului muncii şi justiţiei sociale nr. 3058/943/2018 privind reglementarea funcţiilor cu statut de personal didactic auxiliar care nu se regăsesc în anexa I Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Învăţământ” la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice”.

Sursa edupedu.ro

 

 

 

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More