Dorinel Cosma (AUR): Bunăstarea despre care vorbește premierul Ciolacu există doar în discursul politic. În realitate, românii o duc tot mai greu

0 131

Într-o declarație politică, senatorul AUR Dorinel Cosma a subliniat că bunăstarea despre care vorbește premierul Ciolacu există doar în discursul politic, iar cel mai bun indicator este rata inflației. În realitate, românii o duc tot mai greu, fiind nevoiți să plătească mai mult pentru bunuri și servicii. În context, senatorul a mai spus că este nevoie de o schimbare la nivelul guvernării: dacă actualul guvern nu este capabil să ia măsurile necesare pentru redresarea economică, atunci să îi lase pe alții.

 

De mai multe ori, de aici, de la tribuna Senatului , am tot atras atenția că trebuie să ne trezim. Și noi, dar mai mult ei. Mai ales ei. Trăiesc un vis care se repetă în fiecare noapte, an de an. Și apoi vin în fața poporului ca să explice cum vor face transhumanța fetei Morgana pe plaiuri mioritice. Și ei chiar cred ceea ce spun.

 

Mai nou, premierul nostru, cel de toate zilele și nopțile, Marcel Ciolacu, și-a expus entuziasmul și extazul pe la posturile TV cum că unele măsuri impuse de guvernarea actualei coaliții ar produce efecte pozitive în creșterea puterii de cumpărare a cetățenilor români. Nu ne-a spus în care episod al telenovelei lor apare această secvență. Pentru că tot filmul guvernării este dominat de speculă politică, în vreme ce ei arată cu degetul demagogic spre specula din lumea economică reală.

 

Ultima lor găselniță politică este că plafonarea prețurilor la energie și limitarea adaosului la alimentele de bază au adus fericirea în casele românilor. Inflația, statistic, ar fi făcut , rușinată, un pas înapoi, de la 7,2 % la 6,6 %. Produsele alimentare arată o inflație de numai 2,8%, grație intervenției ferme a Guvernului.

 

Pentru că trebuie să dăm Cezarului ce este al Cezarului, trebuie să avem puterea să recunoaștem. Da, așa este, în lumea viselor lor fantastice, așa se întâmplă. Dar în cea reală, în care milioane de români își duc traiul de azi pe mâine, scenele nu bat cu scenariul aclamat de ei.

 

simio cosma

După ce crești toate prețurile, constant, cu argumente acceptate doar de cei ce le etalează, să vii să spui că ai redus din ce ai crescut și că astfel ai făcut un mare bine românilor, oare nu tot speculă este? Politică?

 

Chiar credeți că românii nu v-au înțeles jocul pe care îl faceți de ani de zile, piesa tragico-comică pe care o jucați, cea prin care cu o mână le dați și cu zece le luați? Cine v-a învățat că specula economică poate fi stârpită doar prin speculă politică?

 

Eu înțeleg că este an electoral, dar nu ați auzit că urciorul spart nu merge de multe ori la apă?

 

Sigur, veți întreba ce este de făcut dacă măsurile adoptate de dumneavoastră nu sunt cele necesare , cele bune pentru acest popor.

 

Răspunsul este simplu și nu necesită studii de piață. Mergeți acasă. Lăsați-i pe alții!

Comunicat de presă 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata