Doliu in invatamantul botosanean

0 536

Sistemul educaţional botoşănean este în doliu.  Duminică profesorul Neculai Pavlică, fost director al şcolilor 8 şi 2 din municipiul Botoşani, a trecut la cele veşnice. Trista veste a fost dată de fiul acestuia Bogdan Pavlică,  „ Acum mai sunt doar pe jumătate copil… Să te odihneşti, dragă tată… Te voi iubi cât pot”, a scris Bogdan Pavlică pe o reţea de socializare.  Directorul Neculai Pavlică a fost şi consilier municipal, în legislatura 1996 – 2000.

Anul trecut în decembrie profesorul botoşănean a fost vizitat pe 6 decembrie de cunoscuta Laura Lavric, cea care a fost vecină cu Neculai Pavlică. A venit special în București pentru a-și ura un prieten pe care nu l-a mai văzut de 25 de ani, fostul său vecin din perioada când locuiau la Botoșani, Neculai Pavlică.

Din nefericire, vârsta înaintată a profesorului și fostului director de școală, dar și probleme locomotorii, au făcut aprope imposibilă deplasarea pentru a-și admira prietena pe scenă, la spectacole. Așa că, solista a venit special la București pentru a-l ura pe Nicolae, făcând acesta vizită-surpriză prioritată chiar și înainte de ziua de naștere al fiului artistei, Victor Lavric, care și-a însoțit mama la întâlnirea plină de emoție. ‘Am stat în același bloc, în cetrul Botoșaniului, iar copii noștri, Victor și Bogdan, au fost nedespărțiți în copilărie, dar și la școală. Amândoi sunt muzicieni. Domnul profesor Neculai a fost o persoană remarcabilă în Botoșani, a construit două școli și a fost cel mai longeviv director de școală-36 de ani! Peste tot în Botoșani sunt oameni realizați profesional pe care i-a avut elevi’, a povestit pentru Libertatea atunci marea artistă despre vecinul și prietenul său din tinerețe, care s-a emoționat până la lacrimi.

‘Tata, mama și doamna Laura Lavric se ajutau reciproc chiar și la gospodărirea cămărilor, făceau împreună zacusca, tot felul de murături. Cînd venea din turnee, doamna Laura ne aduce mereu cadouri, căra gumă de mestecat și sticle de cola, iar eu cu Victor am fost colegi de clasă și de bancă. Au fost alături la bine și rău din 1973 până în 1993’, povestește fiul fericitului sărbătorit Bogdan Pavlică, muzician și prezentator al emisiunilor muzicale ale radioului public, fericit și mândru în egală măsură că a avut șansa, după ani să-l sărbătorească pe Victor Lavric, fiul artistei, născut chiar de Sfântul Nicolae.

Postarea fiului său nu a rămas fără ecou în rândul celor ce l-au cunoscut :

„Dumnezeu sa-l odihneasca ,in liniste si pace..! Condoleante,prieten drag..”

„Un gând pios și o lacrimă de neuitare. Dumnezeu să-l primească pe Tărâmul fără Timp!”

„Nu stiu unde se duc oamenii atunci cind dispar, dar stiu unde ramin… „

„Îmi pare tare rău, Bogdănel  Dumnezeu să i odihnească sufletul, iar vouă să vă mângâie inimile îndurerate”

Dumnezeu sa-l odihneasca!Imi pare foarte rau,Dl Pavlică!Condoleante!

„Dumnezeu sa-l ierte! Întotdeauna imi voi aminti de veselia si bucuria pe care nenea Nicu o degaja când ne întîlneam. Condoleante!”

Dumnezeu sa l odihneasca in pace! Condoleante si tarie pentru a trece peste acest mare necaz! Nu te vom uita niciodata nenea!”

„Condoleanțe, Bogdan! Ne pare tare rau pentru pierderea tatălui tau! Te imbratisam si suntem cu sufletul lângă tine!”
„Dumnezeu să-l odihnească în Pace și Lumină pe tatăl tău, dragă Bogdan! Condoleanțe familiei!”

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata