Doliu în administrație: A murit un fost primar
Colectivul Primăriei Comunei Mihai Eminescu își exprimă regretul pentru trecerea la cele veșnice a domnului Temciuc Vasile, fost primar al comunei în perioada 2000–2004 și viceprimar în perioada 2004–2012.
Prin funcțiile publice pe care le-a deținut de-a lungul anilor, a fost parte a administrației locale și a istoriei recente a comunei noastre, exercitând o responsabilitate onorabilă în slujba comunității.
În aceste momente de tristețe, transmitem sincere condoleanțe familiei îndoliate și tuturor celor apropiați.
Dumnezeu să-l odihnească în pace.








