Doina Federovici îl ironizează pe Victor Ponta: “Cât de mult își poate schimba culoarea un cameleon?”

1 130

După declarațiile duplicitare ale lui Victor Ponta de marți, în care nu a exclus o posibila colaborare cu PSD după moțiunea de cenzura, dând la o parte colegii de alianță din ALDE președintele PSD Botoșani Doina Elena Federovici a ținut să-i dea o replica acida. Redam textul mai jos:

“✍️ Cât de mult își poate schimba culoarea un cameleon? Ați fi uimiți …

✍️ Astăzi Ponta anunță țanțoș că va vota moțiunea împotriva PSD, partidul căruia îi datorează totul! Si asta spune tot despre acest vesel personaj…

✍️ Spre deosebire de Victor Ponta, noi nu suntem cameleoni. Nu ne dezicem nici macar de Guvernele Ponta din 2012-2015, în care Vâlcov și Teodorovici au fost miniștri ai Finanțelor – ca să lămurim cine făcea bugetele pe care Ponta doar le prezenta în Parlament.

✍️ Rezultatele din 2015 cu care se laudă Ponta sunt de fapt rezultatele PSD. Ponta era doar poza pusă în geam. Munca o făceau alții, cei pe care acum îi denigrează. Că așa fac cameleonii!

✍️ Ponta vorbește de valoarea deficitelor în PIB, dar nu vă spune cât a crescut PIB de atunci. Vă spun eu: cu 45% (de la 712 mld. lei la 1.033 mld. lei).

✍️ În fiecare an al actualei guvernării PSD, creșterea economică a fost mai mare decât în perioada în care Ponta era premier.

✍️ Doamna prim-ministru Dăncilă, pe care o jignește mereu, i-a dat lecții la bună guvernare.
Acum Ponta e mai preocupat de echilibre macroeconomice, de deficite, de datoria publică… Acum e de dreapta! A uitat principiile PSD, cum ar fi „creșterea economică să se simtă și în buzunarele cetățenilor” sau „mai mulți români în clasa de mijloc”.
Noi, cei care nu am fugit pe usa din dos din PSD nu am uitat. De la demisia pe Facebook a Cameleonului, și a altui personaj local care a procedat la fel, salariul mediu net, „în mână”, a crescut cu 64% (de la 1.918 lei în noiembrie 2015, la 3.142 lei, în prezent).

✍️ Salariul minim net a crescut cu 66% (de la 758 lei la 1.263 lei). Și pensia medie a crescut cu 54% (de la 886 lei la 1.368 lei). Iar numărul persoanelor aflate în sărăcie severă s-a redus de la 4,5 milioane, în 2015, la 2,5 milioane, în prezent.

✍️ Și încă ceva. Anunță la ceas de seară ca îl va susține pe Câmpeanu să ajungă premier, însă nu știe dacă va accepta Iohannis. Deci cu alte cuvinte nu-i plac măsurile PSD, dar vrea la guvernare cu PSD. Mă gândesc unde o fi fost mintea lui Tăriceanu când a căzut în plasa lui. A…. și încă ceva, în acest context cum rămâne cu susținerea Alianței Pro – România ALDE pentru Diaconu? Deci…. cam așa stă treaba!”

1 Comentariu
  1. un cetatean Spune

    Daca legea alesilor locali era valabilă si pentru parlamentari ,acum nu aveam retineri sau temeri pentru motiune sau alegerile ce vor urma ,dar atat timp cat s-a acceptat ca parlamentari pot parasi partidul care i-a facut parlamentari ponoasele se treg indiferent de conjuctura .

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata