Doina Federovici atac la adresa lui Valeriu Iftime „Botoșănenii merită respect! Consiliul Județean nu poate fi condus la fără frecvență!”

0 515

Astăzi a avut loc primul moment administrativ important al noului Consiliu Județean: înmânarea certificatelor doveditoare a alegerii consilierilor județeni și a președintelui Consiliului Județean Botoșani.

Din păcate, astăzi Valeriu Iftime a arătat respectul pe care-l are față de botoșăneni! Președintele ales al Consiliului Județean și aproape jumătate dintre consilierii județeni PNL au ales să strălucească prin lipsă. Vorba românului „s-a văzut cu sacii în căruță” restul nu mai contează.

Am vrut să-i prezint domnului președinte proiectele majore pentru dezvoltarea județului pentru care am atras finanțări europene și naționale importante, dar nu am avut cui!

Consiliul Județean Botoșani este o instituție foarte importantă în arhitectura administrativă a județului. 𝗖𝗼𝗻𝘀𝗶𝗹𝗶𝘂𝗹 𝗝𝘂𝗱𝗲𝘁𝗲𝗮𝗻 𝗻𝘂 𝗽𝗼𝗮𝘁𝗲 𝗳𝗶 𝗰𝗼𝗻𝗱𝘂𝘀 𝗹𝗮 𝗳𝗮𝗿𝗮 𝗳𝗿𝗲𝗰𝘃𝗲𝗻𝘁𝗮!

În ceea ce mă privește, vă asigur că în perioada rămasă până la încheierea mandatului meu voi trata cu aceeași seriozitate responsabilitățile funcției mele.

Îi transmit viitorului președinte al Consiliului Județean, că împreună cu echipa de consilieri PSD ne vom lupta cu toată forța pentru continuitatea tuturor proiectelor la care am muncit foarte mult și care sunt vitale pentru județul nostru. Pentru asta ne-au votat alegătorii noștri și ne vom lupta să îi reprezentăm cât mai bine!

Deci, dacă viitorul președinte CJ, care astăzi NU a fost prezent la ridicarea certificatului doveditor al alegerii în funcția de președintelui Consiliului Județean Botoșani, și viitorii consilierii județeni ai PNL vor fi dispuși să conlucreze pentru continuarea proiectelor vor avea în mine și în PSD parteneri de încredere. Dacă însă le vor neglija, dacă le vor deturna sau dacă le vor abandona, cu riscul de a pierde banii europeni de care județul nostru are atâta nevoie, atunci vor avea în noi cei mai redutabili adversari!

Doina Federovici președintele Consiliului Județean Botoșani

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More