locale psd
locale sus

Documentele false descoperite de polițiștii de frontieră la Stânca

0 518

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au depistat, asupra a doi cetăţeni care se deplasau din R. Moldova către Polonia, două documente cu însemnele autorităților din România, respectiv R. Moldova, care s-au dovedit a fi falsificate.

 

În data de 24 august a.c, în jurul orei 14.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca / I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei S.M., cetăţean al R. Moldova, în vârstă de 34 de ani.

În aceeaşi zi, în jurul orelor 19.00, în acelaşi punct de trecere a frontierei s-a prezentat pentru control M.E., în vârstă de 33 de ani, cu dublă cetăţenie română şi R. Moldova, conducător al unui microbuz ce se îndrepta către Polonia.

În baza analizei de risc pe linia documentelor de călătorie false sau falsificate, s-a efectuat un control amănunţit asupra mijloacelor de transport şi asupra persoanelor, colegii noștri descoperind, asupra celor doi bărbaţi, o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române, care avea imprimată fotografia unui tânăr, precum şi un certificat de înmatriculare cu însemnele autorităţilor din R. Moldova.

Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor descoperite, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că acestea nu îndeplinesc condiţiile de formă şi fond ale unor documente autentice, fiind false.

Cu privire la cele constatate, cetăţeanul S.M. a declarat că a primit cartea de identitate de la un cetăţean din Chişinău, pentru a o preda unui conaţional în Polonia.

simio cosma

În schimb, tânărul de 33 de ani a declarat că certificatul de înmatriculare a fost falsificat cu scopul de a putea transporta mai multe persoane cu microbuzul.

În ambele cauze se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

 

Depistat la volan în stare de ebrietate

 

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Rădăuţi Prut efectuează cercetări în privinţa unui cetăţean român, depistat la volanul unui autoturism, deşi era într-o avansată stare de ebrietate.

 

În această dimineaţă, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuţi Prut – I.T.P.F. Iaşi a oprit pentru control, pe raza localităţii de frontieră Mitoc, un autoturism înmatriculat în România, condus de un cetățean român, în vârstă de 33 de ani.

Colegii noştri au constatat faptul că bărbatul emană o puternică halenă alcoolică, fiind solicitat sprijinul unui echipaj al Poliţiei Rurale în vederea testării cu aparatul etilotest. La testare a reieşit o alcoolemie de 0,52 ml/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata