parlamentare sus
achitei top

DNA : Parlamentari, printre care si un botosanean, scapa de acuzatiile in dosarul Microsoft, dupa ce faptele s-au prescris

0 502

DNA anunţă stadiul dosarelor Microsoft, menţionând că acuzaţiile faţă de foştii miniştri Ecaterina Andronescu, Mihai Tănăsescu, Dan Nica, Adriana Ţicău, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu şi deputatul  botoşănean Şerban Mihăilescu au fost clasate.

psd parl jos

Mihaiela Iorga, procurorul care a instrumentat dosarului Microsoft, susţine că nu are ce să îşi reproşeze privind activitatea în această cauză, menţionând că şi-a făcut treaba. Precizarea, după clasarea acuzaţiilor în privinţa mai multor foşti miniştri, ca urmare a prescripţiei.

„Prescripţia trebuie să ştii să o calculezi şi trebuie să stabileşti corect momentul consumării infracţiunii, momentul epuizării infracţiunii. Ce să-mi reproşez eu? Eu, până la momentul la care am predat dosarul, mi-am facut treaba. De acolo, nu ştiu ce s-a întâmplat şi nu am ce să comentez. Dar ar fi trist să clasezi cauza pentru dorinţa de a face rău cuiva”, a declarat, la solicitarea MEDIAFAX, Mihaiela Iorga.

„La data de 08 ianuarie 2018, faţă de Andronescu Ecaterina, ministrul Educaţiei şi Cercetării în perioada 28 decembrie 2000-19 iunie 2003; 22 decembrie 2008 – 1 octombrie 2009; ministrul Educaţiei, Cercetării şi Inovării în perioada 2008-2012, Tănăsescu Mihai-Nicolae, ministru al Finanţelor Publice în perioada 2000 -2004 şi Mihăilescu Petru Şerban, ministru coordonator al SGG în perioada decembrie 2000 – octombrie 2003, s-a dispus soluţia clasării conform art. 16 alin. 1 lit. f din Codul de Procedură Penală, întrucât în cazul infracţiunilor reţinute în sarcina lor (constând în iniţierea, avizarea cu nerespectarea prevederilor legale a unor hotărâri de guvern, în perioada 2000- 2004, prin care erau favorizate anumite firme în contextul menţionat mai sus) s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale”, transmite DNA, printr-un comunicat de presă.

Procurorii menţionează că şi în cazul celorlalţi trei foşti miniştri, Dan Nica, Adriana Ţicău şi Alexandru Athanasiu, toţi acuzaţi de abuz în serviciu, fapte s-au prescris, dispunându-se clasarea acuzaţiilor.

„Termenul general de prescripţie pentru infracţiunea de abuz în serviciu este de 10 ani. Referitor la această infracţiune, data săvârşirii ultimei acţiuni este 21.10.2004, data adoptării Hotărârii de Guvern nr.1778/21.10.2004, moment de la care a început să curgă termenul general de prescripţie a răspunderii penale (şi nu de la data producerii prejudiciului efectiv, respectiv data de 15 aprilie 2009, momentul plăţii ultimei rate aferente contractului nr. 0115RO/15.04.2004) – Conform Deciziei nr. 18/30.01.2014 pronunţată de Î.C.C.J. – Completul de 5 Judecători în dosarul nr. 4963/1/2013 în ceea ce priveşte momentul consumării infracţiunii de abuz în serviciu”, a explicat DNA.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata