pas sus

DNA a contestat decizia instanței de eliberare a celor doi primari și a omului de afaceri

0 327

Procurorii DNA Suceava au contestat decizia magistraților Tribunalului Suceava de eliberare a primarului comunei Mihai Eminescu, Verginel Gireadă, primarului orașului Flămânzi, Dan Oloeriu și a omului de afaceri Marian Bârsan.

Cei trei au fost plasați sub control judiciar pentru 60 de zile.

Contestația urmează a fi analizată de procurorii Curții de Apel Suceava.

Cei doi primari au o serie de privațiuni impuse de magistrații suceveni, una dintre ele fiind că nu au voie să își desfășoare activitatea de primar.

– DUMITRU-VERGINEL GIREADĂ, primar al comunei Mihai Eminescu, județul Botoșani, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (3 acte materiale). Va fi sub supravegherea Poliției din comuna Mihai Eminescu. Are interdicția de a-și exercita funcția și de a intra în sediul primăriei, pe durata măsurii preventive.

 

– OLOERIU DAN, primar al orașului Flămânzi, județul Botoșani, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită. Este supravegheat de Poliția orașului Flămânzi. Nu poate exercita funcția de primar, nici intra în sediul administrației locale.

– BÂRSAN MIHAI, administrator de fapt al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea a două infracțiuni de dare de mită, dintre care una în formă continuată (două acte materiale). este supravegheat de Poliția din comuna Roma, județul Botoșani. Acestuia i s-a interzis să exercite calitatea de administrator în cadrul firmelor, să ia legătura cu ceilalți inculpați sau cu unul dintre martori și să pătrundă în primăriile Mihai Eminescu și Flămânzi.

 

 

 

 

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More