Director nou la Biblioteca Județeană Botoșani

0 448

De luni, 4 ianuarie, funcția de director al Bibliotecii Județene „Mihai Eminescu” Botoșani este exercitată cu titlu de interimar, pentru o perioadă de două luni, de către doamna Ersilia Iacob, ca urmare a încheierii mandatului de management al doamnei Cornelia Viziteu. 

„Ersilia Iacob este un specialist din cadrul bibliotecii, unde lucrează de peste patru ani. Dumneaei va asigura interimatul la conducerea instituției pentru o perioadă de două luni, timp în care se va organiza concursul pentru ocuparea postului. Doamna Viziteu a optat pentru a-și depune dosarul de pensie. Îi mulțumim pentru toată activitatea pe care a desfășurat-o în cadrul Bibliotecii Județene și îi urăm succes doamnei Ersilia Iacob”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

Ersilia Iacob este profesor și a activat din 2016 în cadrul Secției de împrumut pentru copii.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata