Dezbatere publica pe tema transportului cu tramvaie si autobuze

0 610

Marți are loc în sala de ședințe de Consiliul Local are loc o dezbatere publică pe tema transportului public local. Dezbaterea are la bază proiectul de hotărâre vizând folosirea autobuzelor de către societatea Eltrans. „Reprezentanţii societăţii Microbuzul arată că hotărârea pe care urmează să o luăm ar fi nelegală şi că ar fi potrivit ca Microbuzul să efectueze curse pe cele două trasee, având deja un contract în derulare, având o gestiune delegată şi efectuând transport cu autobuze. Ei mai arată că societatea Eltrans a primit în gestiune directă transportul public cu tramvaie”, a declarat Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului.

După dezbatere proiectul de hotărâre va fi dezbătut şi de aleşii locali la finalul lunii care vor decide dacă Eltrans va putea folosi pe cele două trasee autobuze care urmează a fi achiziţionate în cadrul unui leasing operaţional.

Tramvaiele vor fi înlocuite cu nouă autobuze noi  luate în leasing operațional în perioada derulării lucrărilor de reabilitare a infrastructurii de transport local. Victor Ivănescu, directorul general al Eltrans, susţine că autobuzele vor circula exact pe aceleaşi trasee ca şi tramvaiele şi nu vor face concurenţă celuluilat opertator de transport în comuni din municipiul Botoşani.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata