Desființarea gradației de merit, condicii de pontaj și adeverințelor pentru sport, solicitată în Comisia pentru tăiat hârtii

0 229

Desființarea adeverințelor pentru sport, a condicii pentru pontaj, precum și a unei serii de comisii și procese-verbale au fost printre propunerile pe care Asociația Human Catalyst le-a prezentat la Ministerul Educației în „Comisia pentru tăiat hârtii” reunită joi pentru prima dată. Documentul consultat de Edupedu.ro arată că sunt 29 de propuneri de eliminare sau simplificare de documente, proceduri și debirocratizare.  Propunerile de simplificare și eliminare a birocrației sunt făcute de cadre didactice în cadrul unui chestionar aplicat online. Acestea sunt formulate de către profesori și păstrate în forma respectivă.

Lista

  1. Procedurile pentru elevi CES
  2. În primul rând trebuie să fie desființate comisiile, iar activitatea lor să fie preluată de Consiliul de Administrație
  3. Condica sub formă de pontaj
  4. Portofoliile personale si cele ale comisiilor ar putea exista doar in format digital, salvate/ arhivate
  5. Copii după diverse acte – păstrate în format electronic
  6. Pentru excursii și alte activități extra școlare birocrația este excesivă, să fie doar un tabel cu numele copiilor și acordurile părinților
  7. Să se desființeze gradația de merit
  8. Planificările făcute in format electronic si actualizate periodic
  9. Caietul educatoarei ar trebui înlocuit cu o planificare listata
  10. Scrisori metodice, regulamente, publicații, adrese MEN, ISJ – ar trebui sa existe cel mult un exemplar la nivelul comisiei metodice.
  11. Statistici la început și sfârșit de an școlar deoarece datele sunt introduse in SIIIR și nu văd de ce să le completăm și INS
  12. Monitorizarea absentelor se raportează în diferite feluri. Propun ca această monitorizare să se realizeze in SIIIR și să nu mai fin nevoiți să raportăm atâta timp cât introducem datele acolo.
  13. O parte din gradații nu sunt pe merit, cursurile făcute cu lopata (formatori slabi, oferte ale CCD-urilor jalnice, chiar instituția nu își mai are rostul), cercurile pedagogice regândite. Formatul letric ar trebui sa fie solicitat doar pt. rapoartele semestriale, in rest cel digital, PDF, ar cruța multă hârtie
  14. Registrul de PV de serviciu pe școală. As exclude complet serviciul pe școală pentru că îmi consuma timp, energie și nu rezolvă nimic.
  15. Caietul dirigintelui, catalog personal. Ambele sunt inutile. Ori se face consiliere, ori facem caiete cu date și tabele peste tabele. Catalogul personal la ce folosește daca am catalog școlar? Mai bine s-ar introduce catalogul electronic.
  16. În calitate de profesor consilier școlar, consider ca suprapunerea activității noastre la clasa cu dirigenția desfășurata de orice profesor de orice alta specialitate reprezintă o “calcare pe bătături” fără nicio miză
  17. SC la final de semestru, în format electronic
  18. Să existe un model elaborat de către un jurist (jurist ISJ, de exemplu) pentru toate deciziile interne ale unei școli. Aceste decizii vor fi, apoi, personalizate de către fiecare școală. Este un calvar pentru un director să caute prin toată legislația în vigoare articolele și alineatele pe care trebuie să le treacă în aceste decizii. Totodată, pentru dosarele CEAC și SCIM se depune o muncă titanică. De multe ori, suntem depășiți de situație. Periodic ni se cer situații legate de clădirile școlii și dotările acesteia. Având în vedere că aceste clădiri aparțin primăriilor, ar trebui ca acestea să elaboreze niște relevee REALE, cu măsurători făcute la fața locului, nu din birou, iar ISJ-urile să ceară primăriilor date despre clădiri. Foarte mult timp pierdem completând aceste chestionare/formulare.
  19. Consider total nedreapta modalitatea acordării gradațiilor de merit și, implicit dosarele care trebuie întocmite pentru obținerea acesteia. Aceasta modalitate evaluează niște hârtii/ Adeverințe obținute formal și nu evaluează deloc cadrul didactic și Abilitățile acestuia de profesor. De ani de zile aceste gradații de merit sunt acordate in mare măsura profesorilor care aduna hârtii la dosar- majoritatea nerelevante pentru îmbunătățirea actului didactic.
  20. Renunțarea la hârtii si operarea acestora într-o baza de date unică
  21. Totul ar trebui informatizat. Propun sa se creeze o platforma unde sa se transmită datele cerute de minister și inspectorat. Sa se elimine și situațiile cerute în original si sa se transmită exclusiv scanat.
  22. O planificare anuală încărcată pe o platforma online, supla, adaptata si actualizata periodic de catre profesor, in funcție de specificul grupului de elevi, de ritmul de lucru si de omogenitatea/eterogenitatea acestuia. Toate celelalte sunt absolut inutile. Lucram, in secolul 21, cu instrumente ale secolului 19.
  23. Programa națională în format tipărit poate fi eliminată, aceasta este folosită doar la redactarea proiectelor didactice.
  24. Documentele personale ale cadrelor didactice să fie cerute o singură dată și actualizate când este cazul
  25. Fișele psihopedagogice sunt foarte încărcate
  26. Cei care vor sa colecteze datele sa o facă din platformele pe care lucram
  27. Propun ca procedurile operaționale sa fie unice, elaborate de o entitate , de ex. ISJ ,sa fie aplicate unitar, in aceasta maniera ne rămâne mai mult timp pt. ore si nu pt. făcut hârtii
  28. Registrul matricol sa fie completat de către secretara sau de celelalte care stau puhoi prin birouri si iau salarii de merit
  29. Proiectarea pe unități de învățare (ciclul primar). Este mult mai utilă o planificare simplă, (cu subiectul lecției, data) și o mapă de pregătire zilnică, pe care o avem oricum. Acea proiectare este preluată de la colegi și nu corespunde nevoilor și specificului clasei pe care o avem. Am lucrat și personal la ea. Este o muncă titanică. Însă o realizăm cu câteva săptămâni înainte, fără să ne dăm seama de ceea ce întâmpinăm pe parcursul predării-învățării. Cu alte cuvinte, maculatură inutilă, timp pierdut, energie…

În același document a fost inclusă și lista celor 42 de hârtii, comisii, documente și adeverințe sau registre propuse pentru eliminare de profesori și părinți. Raportul a fost depus la Ministerul Educației la prima întâlnire de lucru a Comisiei pentru debirocratizarea activității didactice din învățământul preuniversitar, cunoscută sub numele de „Comisia de tăiat hârtii”.

„Comisia de tăiat hârtii” are 32 de membri.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata