Deschiderea anului școlar cu și fără festivități în școlile botoșănene
Deschiderea anului școlar cu și fără festivități în școlile botoșănene. Mai sunt doar 3 zile până la începerea noului an școlar. Orarul elevilor nu este încă stabilit, iar informațiile despre programul din prima zi întârzie să apară.
Deschiderea anului școlar cu și fără festivități în școlile botoșănene
Luni, 8 septembrie, la nivelul județului Botoșani sistemul educațional va marca o premieră: nu toate unitățile școlare vor organiza festivitățile de deschidere.
„Sunt unități care vor organiza festivități pentru deschiderea anului școlar, iar altele nu vor organiza. În majoritatea unităților școlare vor avea loc aceste festivități. Cert este că noul an școlar va începe la Botoșani pe 8 septembrie. Nu trebuie să conving pe nimeni să participe la deschidere pentru că fiecare va face cum va crede de cuviință, dacă va veni sau nu va veni. Ceea ce pot să spun cu siguranță este că sunt alaturi de cadrele didactice din județul Botoșani. Înțeleg acolo unde sunt nemulțumiri. În același timp eu voi participa la festivitățile de deschidere și în calitate de părinte și în calitate de inspector școlar general”, a spus Bogdan Suruciuc, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean.
Sindicatele din educaţie au pregătit pentru prima zi de şcoală un miting de protest
Diminuarea remuneraţiei la plata cu ora, tăierea unor sporuri, comasarea de şcoli, creşterea normei didactice şi creşterea numărului de elevi la clasă, precum şi modificarea metodologiei de acordare a burselor pentru elevi – sunt printre măsurile care îi scot în stradă pe cei din Educaţie.
Ministrul Daniel David spune că va cere directorilor de şcoli, printr-o adresă, să anunţe public cum va începe şcoala în unităţile lor de învăţământ, pentru ca părinţii să ştie ce au de făcut pe 8 septembrie. În acest context tensionat, David este de părere că dascălii trebuie să fie în clasă, așa cum îi obligă nu doar fișa postului, ci și vocația, iar luni, îi vor primi pe elevi în sălile de clasă. Sindicatele din educaţie au pregătit pentru prima zi de şcoală un miting de protest care se va desfăşura la Bucureşti şi la care sunt aşteptaţi să participe peste 30.000 de profesori.
Consiliul Național al Elevilor se alătură sindicatelor în lupta pentru o educație de calitate
Elevii se alătură protestelor organizate de sindicatele din educație și vor purta banderolă albă la deschiderea anului școlar, pe 8 septembrie, anunță Consiliul Național al Elevilor. Consiliul Național al Elevilor încurajează elevii să își manifeste nemulțumirea într-un mod pașnic și echilibrat. În urma boicotului festivităților de deschidere a anului școlar 2025-2026, CNE sprijină purtarea banderolei albe ca simbol al opoziției față de măsurile de austeritate, se precizează într-un comunicat de presă.
„Consiliul Național al Elevilor se alătură sindicatelor din educație și susține boicotarea festivităților de deschidere a anului școlar din data de 8 septembrie 2025. Boicotul organizat de federații reprezintă o formă legitimă de protest prin care toți actanții din educație transmit un semnal de alarmă asupra măsurilor de austeritate adoptate și asupra efectelor negative pe care acestea le produc elevilor, profesorilor și întregului sistem educațional…În urma boicotului festivităților de deschidere a anului școlar 2025-2026, CNE sprijină purtarea banderolei albe ca simbol al opoziției față de măsurile de austeritate și al lipsei de interes manifestate față de viitorul educației. Acest gest reflectă dorința elevilor de a se implica activ în apărarea propriilor drepturi și de a transmite un semnal ferm că educația trebuie tratată ca un drept fundamental, nu ca un privilegiu”, se arată în comunicatul de presă.
Din toamna, norma didactică de predare crește, în medie, cu 2 ore. Este vorba despre Legea nr. 141/2025, cunoscută drept „Legea Bolojan”, care modifică și completează Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023. Legea 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare a intrat în vigoare, după publicarea în Monitorul Oficial vineri noaptea, pe 25 iulie 2025. Altă măsuri prevăzute în lege se referă la creșterea numărul de elevi la clasă, precum și comasarea de școli.







