parlamentare sus
achitei top

Deputatul Mihaela Huncă : „PSD a îndreptat unele inechități din sistemul de educație”

0 1.196

În ultima perioadă, ca urmare a măsurilor luate la nivel central, au fost îndrepatate o serie de inechităţi în sistemul educaţional. Deputatul social democrat, Mihaela Huncă, a precizat că salariile în educaţie au crescut cu 18,4% în acest an. În acelaşi timp au beneficiat de majorări salariale cu 20% şi inspectorii şcolari, directorii Caselor Corpului Didactic dar şi contabilii unităţilor şcolare.

psd parl jos

„Partidul Social Democrat s-a ținut de cuvânt față de angajații din domeniul educației. Dacă analizăm salariile, au crescut cu 18,4% în prima parte a anului 2018 față de aceeași perioadă a anului 2017. Săptămâna trecută a fost adoptată OUG 41 prin care s-a completate legea salarizării și au fost majorate cu 20% salariile inspectorilor școlari, a directorilor Caselor Corpului Didactic precum și contabilii din sistemul de învățământ care au gradul întâi. Prin această ordonanță s-a aprobat și acordarea indemnizației de hrană pentru personalul din învățământul superior. Au fost îndreptate unele inechități din sistemul de educație, în special pentru angajații care asigurau managementul unităților de învățământ și sistemului educațional la nivel local și județean”, a precizat deputatul Mihaela Huncă.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata