Deputatul Mihaela Hunca la consultari cu președintele Iohannis

0 227

Deputatul Pro România, Mihaela Hunca a participat azi la consultările cu președintele Klaus Iohannis pe marginea implementării rezultatului referendumului.

„Am participat astăzi la consultările de la Palatul Cotroceni.
Pro România susţine demersul de modificare a Constituţiei, în sensul implementării rezultatului referendumului din 26 mai, însă doreşte şi alte modificări:
– prevederea potrivit căreia România este membră a Uniunii Europene și a NATO;
– garantarea dreptului la vot atât pentru românii din țară cât și pentru cei din străinătate;
– clarificarea termenului „încălcări grave” din actuala Constituție, pentru evitarea numeroaselor sesizări la Curtea Constituțională privind aspecte interpretabile din Legea Fundamentală.”, a declarat deputatul Pro România.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata