Deputatul Cristian Achitei : „Moldova e stearsa de pe harta CNAIR… Laicu, poate ar trebui sa-l schimbati la un moment dat”

0 782

Deputatul liberal Cristian Achiţei a prezentat situaţia drumurilor din Botoşani dar şi nemulţurimile pe care le are la adresa lui Ovidiu Laicu, directorul DRDP Iaşi, în cadrul Comisiei pentru Transporturi si Infrastructură din Camera Deputaților.
„Mă străduiesc să apăr interesele botoșănenilor care mi-au acordat încrederea și să impulsionez lucrările pe drumurile naționale din județul Botoșani.
Ieri, (N.R. miercuri) la Comisia pentru Transporturi si Infrastructură din Camera Deputaților, au avut loc dezbateri, fiind prezent și directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, dl. Ștefan Ioniță.”, a spus deputatul PNL.
Acesta susţine că Moldova nu beneficiază de bani de la Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) pentru drumuri iar lucrările făcute în judeţ sunt făcute pe criterii politice. Nu a fost uitat nici directorul Ovidiu Laicu. „Eu am doar două întrebări simple, pentru că de minciuni m-am săturat azi. Văd că Moldova oricum e ştearsă de pe harta CNAIR-ului, probabil Regionala de Drumuri şi Poduri Iaşi este singura care nu are niciun kilometru de autostradă în exploatare şi aşa va mai rămâne până când nepoţii noştri vor ajunge mari, la modul cum lucrează acuma. Noi acolo, în Moldova, ne chinuim bieţii de noi cu nişte drumuri naţionale pe care am vrea, dacă se poate, să ne puneţi un covor asfaltic, să nu ne mai sară dinţii din gură când mergem pe ele.
Poate judeţul Botoşani, de acolo unde vin eu, a fost anul acesta umpic avantajat, chiar extraordinar : s-au făcut covoare asfaltice pe două drumuri naţionale, unde pe DN 29 Botoşani – Săveni şi al doilea pe DN 29 A Dorohoi – Darabani, dar incredibil 300 de metri pe DN 29 au fost săriţi…Aveţi un director foarte bun acolo la DRDP Iaşi, îl cheamă Laicu, poate ar trebui să-l schimbaţi la un moment dat….Pe celălat Dorohoi – Darabani, covorul asfaltic s-a oprit la Hudeşti, în centrul comunei cu primar PSD, iar încolo s-a oprit. Mai erau 3 km până la Darabani, unde e primar PNL. Asta să nu spuneţi că e o coincindeţă aşa şi nu văd eu unde şi cum se fac şi chestiunile politice. Poate îmi explicaţi şi mie.
Tot anul acesta când aţi fost în vizită cu domnul ministru Cuc la Botoşani, aţi fost pe un mare drum naţional care acum este pietruit, aşa-i la Botoşani, alţii fac autostrăzi noi cu drumurile pietruite, şi acolo aţi spus aşa „că vom face nişte experimente”. Anul acesta aţi invetat înafară de chestia cu covoarele întrerupte şi chestia cu experimente pe drumuri naţionale.
Au venit cei de la Iaşi tot cu acest domn Laicu foarte tare director, care-şi bate joc de judeţul Botoşani, care face covoare pe judeţul Iaşi şi se opreşte la limita cu judeţul Botoşani….a făcut 100 de metri de covor asfaltic, apoi a mai făcut 100 de metri de macadam şi pe urmă încă vreo 2 km de tratament bituminos pe piatră….Atât am vrut să vă spun. Poate vă mai aduceţi aminte şi de Moldova noastră.”, a fost intervenţia lui Cristian Achiţei, în cadrul Comisiei.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More