1 martie andrei

Declaraţie pe propria răspundere pentru testarea copiilor simptomatici

0 160

Copiii care prezintă simptome Covid-19 în timpul prezenței la școală pot fi testați dacă există un consimțământ informat și semnat al părinților, prevede proiectul de Ghid pentru redeschiderea școlilor din 8 februarie.

Declaraţie pe propria răspundere în şcoli. Ce spune ghidul cu privire la consimțământul părinților pentru testarea elevilor simptomatici și despre adeverințele la revenirea în colectivitate:

b) În cazul în care elevii prezintă în timpul orelor de curs stare febrilă sau alta simptomatologie specifică infectării cu SARS-CoV-2, se aplică protocolul de izolare. În cazul în care există un consimțământ informat și semnat al părinților cu privire la acordul de recoltare a probelor de exsudat nazofaringian în vederea testării elevilor simptomatici, aceștia vor putea fi testați, într-o primă faza, cu teste antigen rapide, în cadrul cabinetelor medicale. Toate testele rapide efectuate în cabinetul medical școlar de la nivelul unității de învățământ vor fi raportate către DSP/DSPMB. Daca părintele/tutorele legal nu își exprimă acordul pentru testare, în cazul existenței unor simptome specifice, acesta va lua legătura cu medicul de familie în vederea stabilirii pașilor următori.

 

c) Revenirea în colectivitate a copiilor care au avut probleme de sănătate şi au absentat de la şcoală se va realiza obligatoriu în baza unei adeverinţe medicale care să precizeze diagnosticul, adeverinta pe care elevul o va preda cadrului didactic la prima oră de curs. Adeverinţele vor fi centralizate la nivelul cabinetul medical şcolar sau la nivelul persoanei desemnate în cazul în care şcoala nu beneficiază de cabinet medical;”

OBLIGAŢIILE PĂRINŢILOR

 

Părinţii au obligaţia să anunţe unitatea de învăţământ cu privire la absenţa elevului în următoarele situaţii:

• Elevul prezintă simptome specifice infectării cu virusul SARS-CoV-2;

• Elevul a fost diagnosticat cu SARS-CoV-2;

• Elevul este contact direct al unei persoane diagnosticate cu SARS-CoV-2 şi se află în carantină.

Măsurile se aplică atât în cazul orelor de curs, ci şi pentru ”activităţile educative, recreative, pentru consolidarea competenţelor dobândite de elevi sau de accelerare a învăţării, precum şi pentru activităţile de învăţare remedială desfăşurate în unităţile de învăţământ în cadrul programelor de tipul,, Şcoală după Şcoală”. În cazul instituţiilor de învăţământ superior, modalitatea de desfăşurare a activităţilor ce presupun prezenţa fizică a studenţilor la cursuri se decide în conformitate cu principiul autonomiei universitare, cu respectarea prevederilor legale aplicabile.

 

 

 

 

 

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata