Declanșarea grevei generale a sindicaliștilor din administrațiile locale se mută pe 15 septembrie

Declanșarea grevei generale a sindicaliștilor din primării, programată inițial pe 8 septembrie, se mută pe 15 septembrie, data asumată în coaliția de guvernare pentru finalizarea proiectului de lege privind reformele în administrația locală, anunță Sindicatul SCOR.

Tot pe 15 septembrie, sindicaliștii din administrațiile locale anunță că vor protesta împotriva reformei propuse de Guvernul Bolojan. Aceștia vor picheta Ministerul Dezvoltării, apoi vor merge în marș spre Piața Victoriei. Acțiunea se va desfășura între orele 11:00 și 15:00, pe traseul: Ministerul Dezvoltării, Piața Națiunilor Unite, Calea Victoriei, Piața Victoriei (Guvernul României).

 

„Până la momentul 15 septembrie, în primării va continua să se desfășoare neclintit acțiunea de protest „O zi zboară, O zi nu zboară”, cu următoarea structură:

– Salariații sunt prezenți la lucru regulamentar și își îndeplinesc atribuțiile de serviciu din fișa postului

– Alternativ, o zi din două, nu se desfășoară lucrul cu publicul („Azi NU Zboară”, respectiv „Azi Zboară”)

– În zilele în care NU lucrăm cu publicul, lucrăm cu banii publicului, adică sunt deschise casieriile și se încasează impozitele și taxele locale”, susțin sindicaliștii.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More