Decizie ȘOC la Suceava: Verginel Gireadă, Dan Oloeriu și Marcel Bîrsan ARESTAȚI preventiv în dosarul asfaltărilor
Decizie șoc a magistraților suceveni! Judecătorii Curții de Apel Suceava au decis luni arestarea preventivă pentru 30 de zile a primarilor Dumitru-Verginel Gireadă și Dan Oloeriu, dar și a omului de afaceri Marcel Bârsan, în dosarul asfaltărilor întocmit de DNA. Desi inițial cei trei au fost lasati liberi după audieri instanța a admis contestația procurorilor DNA, respingând în același timp cererile formulate de cei doi primari care nu doreau nici o măsură privativă.
Potrivit anchetatorilor în perioada aprilie 2023 – octombrie 2024, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu privind derularea și urgentarea aprobării plăților aferente unor contracte de lucrări publice, inculpatul Dumitru-Verginel Gireadă, în calitatea menționată, ar fi pretins și primit pentru sine și pentru alte două persoane apropiate, cu titlu de mită, de la inculpatul B.V.M., administratorul de fapt al societății comerciale care executa contractele respective în comuna Mihai Eminescu, județul Botoșani, plata contravalorii unor facturi aferente unor materiale de construcții, în valoare de 91.822 lei, efectuarea în mod prioritar a unor plăți în favoarea unei firme administrate de o persoană din familie, precum și un folos nepatrimonial reprezentat de încheierea în condiții avantajoase a unui contract de vânzare-cumpărare aferent unui teren intravilan în valoare de 50.000 euro. La data de 13 august 2024, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu privind derularea și urgentarea aprobării plăților aferente unor contracte de lucrări publice, inculpatul Oloeriu Dan, în calitatea menționată, în mod direct, ar fi pretins cu titlu de mită de la inculpatul B.V.M., administratorul de fapt al societății comerciale care executa contractele respective în orașul Flămânzi, județul Botoșani, plata contravalorii unor facturi aferente unor materiale de construcții, remiterea unor materiale de construcții în valoare de 75.111 lei (materiale pe care le-a primit la finalul lunii august 2024), precum și livrarea unei cantități de beton și realizarea unor lucrări de excavații, aferente construcției unui imobil personal.La data de 01 octombrie 2024, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu privind derularea unui contract de lucrări publice în comuna Coșula, județul Botoșani, inculpatul Șchiopu Neculai, în calitatea menționată, ar fi pretins de la inculpatul B.V.M., administrator de fapt al societății comerciale care executa contractul respectiv, remiterea, pentru altul, a unor materiale de contrucții în valoare de peste 30.000 lei. În perioada 26 septembrie – 24 octombrie 2024, inculpatul Voicu Ionuț, în calitatea menționată, ar fi pretins, în mod direct, de la inculpatul B.V.M., administrator de fapt al unei societăți comerciale, sume de bani neprecizate sub aspectul cuantumului, în schimbul exercitării influenței date de ascendentul funcției pe care o deține, astfel încât să determine persoanele responsabile să favorizeze societatea comercială respectivă pentru câștigarea unor licitații publice, pentru executarea în condiții favorabile a contractelor aflate în derulare sau pentru deblocarea administrativă a sumelor de bani aferente lucrărilor executate.La data de 11 septembrie 2024, inculpații Batîr Rareș și Ivanache Ilie, în calitățile menționate, ar fi pretins de la inculpatul B.V.M., administratorul de fapt al unei societăți comerciale, cu titlu de mită, un procent de 5% din valoarea unui contract de aproximativ 635.000 lei pe care societatea intenționa să îl obțină la licitația ce urma să aibă loc la data de 14 septembrie 2025. În schimb, inculpații Batîr Rareș și Ivanache Ilie i-ar fi pus la dispoziție, inculpatului B.V.M. toate datele și criteriile de atribuire din documentația aferentă licitației, informații care nu erau destinate publicității, de natură a favoriza societatea administrată de acesta din urmă
Redăm mai jos decizia integrală a instanței:
|