Debransari la apa in Centrul Vechi – VIDEO –
Trei familii au fost azi pe lista celor de la Nova Apaserv pentru a fi debranşate de la apă. Două dintre acestea au fost în Centrul Vechi şi una pe strada Armoniei. În Centrul Vechi una dintre familii unde a avut loc debranşarea datoriile acumulate la operatorul de apă sunt de 5.379 de lei, valoarea acumulată a unui număr de 64 de facturi. La a doua familie unde reprezentanţii Nova Apaserv au intrat pentru debranşare aceasta nu a mai fost realizată pentru că exista un angajament de plată prin reeşalonare. La cele trei familii valoarea totală a datoriilor ajunge la 20.000 de lei.