Cupluri de aur premiate, momente emotionante, distractie si joc la Ziua comunei Mileanca – FOTO – VIDEO –

0 846

Sărbătoare joi la Mileanca acolo unde a avut loc prima ediție a zilei comunei. Organizat de primarul Alexandru Azamfirei și Consiliu Local evenimentul deși este la prima ediție a reunit pe scenă artiști de renume. După ce un sobor de preoţi au oficiat o slujbă religioasă, primarl Alexandru Azamfirei, a premiat cuplurile de aur ale comunei. „Azi am pregătit prima ediţie a Zilei comunei Mileanca, o zi care am hotărât-o în acest an şi sperăm să rămână tradiţie. Programul începe cu premierea celor ce au împlinit 50 de ani de căsnicie şi a celor ce au depăşit această vârstă. Fiind prima ediţie ne-am gândit să-i premiem pe toţi cei care au peste 50 de ani de căsnicie. Avem 68 de cupluri pe care o să le premiem şi o să le felicităm. Programul artistic va continua până la 22.00 cu artişti de marcă şi cu formaţii locale de la Havârna, de la Mileanca cu Fanfara de copii şi de adulţi. Sperăm ca timpul ne va lăsa să ne fesfăşurăm aşa cum ne-am dorit şi sperăm să fie acţiunea noastră una reuşită. Fiind la prima ediţie întâmpinăm tot felul de lucruri necunoscute pentru noi şi suntem începători, avem emoţii şi timpul nefavorabil dar sperăm să iese totul bine”, a declarat Alexandru Azamfirei, primarul localităţii Mileanca. – VIDEO primar Alexandru Azamfirei
Deşi a fost sărbătoare la începutul manifestărilor primarul alături de cei prezenţi au ţinut un moment de reculegere pentru cel care a îndrumat şi coordonat copii pe cărarea folclorului autentic botoşănean, Gheorghe Mitoceanu. În semn de respect şi copii grupului au avut alături de ei poza cu cel care îi va coordona de acum din lumea fără dor. Spectacolul a fost prezentat de Liliana Savin iar alături de ea i-au încântat pe cei prezenţi şi Ion Paladi, Dan Doboș, Laura Olteanu, Liliana Savin și Carmen Cornaci.
Au răspuns invitaţiei şi au venit la Ziua comunei Mileanca şi senatorul Doina Federovici, preşedintele PSD Botoşani, ministrul muncii Marius Budăi, subsecretarul de stat Angel Gheorghiu, senatorul Lucian Trufin, Dorin Birta, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Doina Lozneanu, subrefectul judeţului,  primarul oraşului Săveni Relu Tîrzioru, primarul comunei Hudeşti, Viorel Atomei. Finalul petrecerii s-a încheiat cu un foc de artificii.

VIDEO primar Alexandru Azamfirei – proiecte comuna Mileanca

VIDEO primar Alexandru Azamfirei – deschidere ziua comunei Mileanca

VIDEO cuvantare preoti

VIDEO Fanfara Mostenitorii Mileanca

VIDEO senator Doina Federovici

VIDEO ministru Marius Budai

VIDEO Mirela Viscea

VIDEO Versavia Vecliuc

VIDEO Dan Dobos

VIDEO foc de artificii

 

 

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata