Cum pot beneficia elevii de bilete de tren reduse sau gratuite la începutul anului şcolar
Elevii care beneficiază de reducere sau gratuitate la călătoriile cu trenul vor putea circula, până în 30 septembrie, pe baza documentelor vizate în anul şcolar 2017-2018, anunţă CFR Călători. După acea dată, ei vor trebui să prezinte viza pentru anul şcolar în curs.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, marţi, de CFR Călători, elevii din învăţământul obligatoriu, profesional -inclusiv postliceal, liceal acreditat/autorizat beneficiază de tarif redus cu 50% pentru transportul feroviar intern la toate categoriile de trenuri (Regio şi InterRegio), clasa a II-a, pe tot parcursul anului calendaristic.
În plus, elevii orfani, elevii cu cerinţe educaţionale speciale, precum şi cei pentru care s-a stabilit o măsură de protecţie specială, în condiţiile legii, sau tutelă beneficiază de gratuitate pentru transportul intern feroviar, pe tot parcursul anului calendaristic. Pentru aceştia se vor elibera gratuit legitimaţii de călătorie/abonamente la toate categoriile de tren, clasa a II-a, pe distanţe până la 300 de kilometri.
De asemenea, elevii beneficiază de abonamente lunare la toate trenurile cu reducere 50% sau 100%, după caz. Reducerile sunt valabile pentru călătoriile la clasa a II-a, se eliberează pentru distanţe de până la 300 de kilometri, iar numărul călătoriilor incluse este nelimitat.
Potrivit sursei citate, CFR Călători va acorda facilitatea de reducere/gratuitate în baza vizei anului şcolar 2017/2018 pentru călătoria până la data de 30 septembrie. După această dată, călătoria elevilor cu trenurile CFR Călători se va face în baza documentelor vizate pentru anul şcolar 2018/2019.
Biletele şi abonamentele pentru elevi cu tarife reduse cu 50% se face astfel: pentru elevii din învăţământul obligatoriu, profesional – inclusiv postliceal, liceal acreditat/autorizat se va prezenta carnetul de elev vizat pentru anul şcolar în curs (având CNP completat pe prima pagină); pentru elevii claselor pregătitoare se va prezenta adeverinţa doveditoare şi certificatul de naştere în copie. În cazul elevilor care beneficiază de gratuitate, conducerea unităţilor de învăţământ va menţiona pe carnet la rubrica „menţiuni” atestarea dreptului de acordare a gratuităţii.
La controalele din tren, elevii vor prezenta legitimaţia de călătorie/abonamentul lunar, carnetul de elev vizat pentru anul şcolar în curs şi un act de identitate, respectiv carte de identitate sau paşaport, iar elevii din învăţământul primar şi gimnazial vor prezenta numai legitimaţia de călătorie şi carnetul de elev.