Criza de la Cernavodă. Bolojan anunță crearea unui grup pentru proiectul „Bala 2”.

Premierul demis al României, Ilie Bolojan, a avut, vineri, prima reacție după oprirea completă a Centralei Nucleare Cernavodă. El a anunțat semnarea deciziei de constituire a grupului interministerial pentru deblocarea proiectului Bala 2, menit să asigure debitul necesar funcționării fără probleme a unităților de la Cernavodă. „Realist, în 3 ani, am putea finaliza lucrările și asigura apa de răcire”, a spus el.Sistemul energetic este stabil după ce ieri, din cauza scăderii debitului Dunării, a fost necesară oprirea controlată a Unității 2 a Centralei de la Cernavodă. Toate estimările arată că nu există riscuri pentru alimentarea cu energie la nivel național.Pe termen scurt, împreună cu Dispecerul Energetic Național, am luat măsuri ca energia nucleară lipsă, circa 650 MW, aproape 10% din totalul consumului la nivel național, să fie compensată prin producție hidro, eoliană, pe cărbune și importuri.Mulțumesc celor implicați în acest efort și tuturor românilor care au înțeles să-și reducă seara consumul. Am notificat Comisia Europeană cu privire la situația de criză și avem o capacitate transfrontalieră de import de aproximativ 4.000 MW.

 

Dar România are nevoie nu doar de stingerea incendiilor. Are nevoie și de măsuri pe termen lung”, a scris Bolojan, pe Facebook.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More